miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocalTragedie în Săptămâna Mare. Tată ucis din greşeală de propriul fiu (VIDEO)

Tragedie în Săptămâna Mare. Tată ucis din greşeală de propriul fiu (VIDEO)

Un bărbat şi-a pierdut viaţa marţi dimineaţă în urma unui accident cumplit. Acesta a fost lovit cu maşina de propriul fiu, din greşeală.

Tragedia a avut loc în localitatea Mileanca, din judeţul Botoşani. Victima, în vârstă de 75 de ani, lucra într-o gaură de canalizare din curtea gospodăriei. La un moment dat fiul bărbatului, de 30 de ani, a intrat cu maşina în zona respectivă, însă nu l-a observat pe părintele său şi l-a lovit cu autoturismul în zona capului.

În urma unui apel la 112, la faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Staţia Săveni. Din nefericire, însă, cadrele medicale nu au mai putut decât să constate decesul, rănile victimei fiind incompatibile cu viaţa.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii care au demarat o anchetă pentru ucidere din culpă şi urmează să stabiliească exact circumstanţele în care s-a produs tragedia.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.6 °
14.4 °
71 %
1.6kmh
97 %
mie
25 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când le spui românilor că trebuie să dea bani, e activitate periculoasă, de aia măsurile de siguranță.  

EDITORIAL

Cei care, la sfârșit de săptămână, au avut drum prin Parcul Eminescu, au putut observa că dinozaurii sunt pe picior de plecare. După câteva...

EPIGRAMA ZILEI

După ce-ai căpătat postul, Un an îl critici pe fostul, Patru ani te plimbi pe-afară Și în rest, multă gargară...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...