miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocalIncendiu devastator în Săptămâna Patimilor. Acoperișul unei case cuprins de flăcări

Incendiu devastator în Săptămâna Patimilor. Acoperișul unei case cuprins de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit ieri după-amiază într-o gospodărie din satul Puțureni, comuna Coțușca. Flăcările au cuprins acoperișul unei case, iar fumul gros s-a putut vedea de la distanță. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă pagubele materiale sunt considerabile.

La fața locului au ajuns în timp record pompierii de la Punctul de Lucru Coțușca, sprijiniți de echipajele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca. Intervenția s-a făcut cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, care au reușit să limiteze extinderea flăcărilor la restul locuinței.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Pompierii atrag atenția asupra pericolului real reprezentat de instalațiile electrice improvizate sau defecte, mai ales în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale, când consumul de energie crește considerabil.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
15.6 °
15.5 °
58 %
2.1kmh
100 %
mar
16 °
mie
22 °
J
22 °
vin
19 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când le spui românilor că trebuie să dea bani, e activitate periculoasă, de aia măsurile de siguranță.  

EDITORIAL

Cei care, la sfârșit de săptămână, au avut drum prin Parcul Eminescu, au putut observa că dinozaurii sunt pe picior de plecare. După câteva...

EPIGRAMA ZILEI

După ce-ai căpătat postul, Un an îl critici pe fostul, Patru ani te plimbi pe-afară Și în rest, multă gargară...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...