miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocalProcesiune religioasă sub supravegherea forțelor de ordine. Ce măsuri iau autoritățile

Procesiune religioasă sub supravegherea forțelor de ordine. Ce măsuri iau autoritățile

În zilele de 22 și 23 aprilie, Botoșaniul devine loc de pelerinaj pentru credincioșii care îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

Cu această ocazie, forțele de ordine – jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști locali – se mobilizează pentru a asigura buna desfășurare a evenimentelor religioase și pentru a preveni orice incident.

Procesiune cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul

Astăzi, 22 aprilie, începând cu ora 16,30, va avea loc o procesiune de amploare, prilejuită de aducerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul. Acțiunea face parte din programul Hramului Bisericii „Sfântul Gheorghe” din municipiu și este așteptată cu emoție de numeroși credincioși.

Pentru siguranța participanților, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, alături de celelalte structuri de ordine, vor însoți întreaga desfășurare a evenimentului religios.
Traseul procesiunii este următorul: Biserica Sfântul Gheorghe – str. Ion Pillat – Calea Națională – str. 1 Decembrie – Biserica Uspenia – Centrul Vechi – str. Poștei – Biserica Sfântul Gheorghe.
Evenimentul include și participarea la slujba Vecerniei și a Litiei.


23 aprilie – ziua hramului

Mâine, 23 aprilie, jandarmii vor fi din nou prezenți la Biserica Sfântul Gheorghe, pentru a se asigura că atmosfera de reculegere și rugăciune nu este tulburată de posibile fapte antisociale.

Măsuri speciale de circulație și recomandări pentru participanți

Având în vedere că procesiunea se va desfășura pe carosabil, polițiștii rutieri vor impune restricții de trafic pe traseul stabilit. Circulația va fi dirijată și fluidizată pentru a evita blocajele sau incidentele.

Autoritățile atenționează participanții la aceste manifestări să respecte indicațiile forțelor de ordine și măsurile stabilite de organizatori. Totodată, șoferii sunt sfătuiți să manifeste răbdare, să reducă viteza și să fie atenți la participanții la procesiune, pentru a preveni eventualele accidente.

Organizatorii mizează pe spiritul civic al botoșănenilor și speră ca întreaga manifestare să decurgă în liniște și armonie, sub semnul credinței și al respectului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.6 °
14.4 °
71 %
1.6kmh
97 %
mie
25 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când le spui românilor că trebuie să dea bani, e activitate periculoasă, de aia măsurile de siguranță.  

EDITORIAL

Cei care, la sfârșit de săptămână, au avut drum prin Parcul Eminescu, au putut observa că dinozaurii sunt pe picior de plecare. După câteva...

EPIGRAMA ZILEI

După ce-ai căpătat postul, Un an îl critici pe fostul, Patru ani te plimbi pe-afară Și în rest, multă gargară...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...