Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, alături de colegii de la ordine publică din întreg județul, desfășoară în această perioadă mai multe acțiuni pentru creșterea siguranței pietonilor – una dintre cele mai vulnerabile categorii din trafic.
Verificările se desfășoară în zonele cu risc ridicat de accidente, acolo unde au fost înregistrate, în trecut, incidente grave soldate cu victime.
Agenții vizează în special persoanele care traversează neregulamentar sau comit alte abateri periculoase. Pe lângă sancțiunile aplicate, polițiștii desfășoară și activități preventive, explicând pietonilor, direct în stradă, cât de importantă este prudența.
Recomandările transmise de polițiști includ traversarea doar pe la trecerile semnalizate, evitarea utilizării telefonului mobil, purtarea hainelor vizibile pe timp de noapte și respectarea indicațiilor forțelor de ordine.
Campania de prevenire va continua în perioada următoare, cu scopul de a reduce numărul accidentelor și de a promova un comportament responsabil în trafic.