Un bărbat din județ a avut parte de o descoperire macabră în momentul în care a trecut pe lângă o casă părăsită.
Un tânăr din municipiul Botoșani a fost găsit dimineaţă spânzurat în curtea unei case abandonate în județ.
Macabra descoperire a fost făcută de un trecător, în marginea localității Cristeşti. Acesta a trecut pe lângă o gospodărie abandonată și a făcut o descoperire șocantă. Bărbatul a văzut ceea ce părea a fi silueta unei persoane, cu un ştreang în jurul gâtului, într-un copac din curtea casei.
Acesta a sunat la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale, la faţa locului fiind trimis un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
„Din păcate, echipajul trimis la faţa locului nu a putut decât să constate decesul, care a survenit cu mai multe ore în urma descoperirii sale.
Cauza exactă a decesului şi momentul când s-a produs acesta urmează a fi stabilite de colegii legişti”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, medic coordonator al dispeceratului integrat SJA-ISU.
Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, la faţa locului ajungând un echipaj care a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la decesul bărbatului.
Oamenii legii vor trebui să stabilească şi cum de tânărul a ajuns să recurgă a gestul macabru în curtea unei case abandonate, la zeci de kilometri de domiciliu.
Potrivit cadrelor medicale, tânărul suferea de tulburare de personalitate, instabilitate emoţională, cu elemente depresive.