vineri, mai 2, 2025
AcasăLocalControl la Penitenciarul Botoșani. Inspectorii europeni au venit cu ruleta după gratii

Control la Penitenciarul Botoșani. Inspectorii europeni au venit cu ruleta după gratii

Penitenciarul Botoșani a ajuns sub lupa Europei. Spațiile de deținere au ajuns să fie măsurate cu ruleta.

Membri ai Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) au descins, în aceste zile, la Penitenciarul Botoșani, într-o acțiune de verificare riguroasă a condițiilor de detenție. Alături de închisorile din Iași și Craiova, unitatea din nordul Moldovei a fost una dintre primele vizate în cadrul misiunii oficiale.

Ce verificări au fost făcute

Oficialii europeni nu au venit doar în vizită de curtoazie, ci echipați cu instrumente de măsură și translator. Potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), membrii CPT au verificat dacă deținuții beneficiază de spațiul minim prevăzut de normele europene – patru metri pătrați de persoană. Pentru a se asigura că standardul este respectat, mai multe celule au fost măsurate cu ruleta, chiar de către inspectorii UE.

Nu este prima dată când Comitetul de la Strasbourg își îndreaptă atenția asupra închisorilor din România. Ultima vizită a avut loc în 2021, în plină pandemie de COVID-19, iar concluziile de atunci au fost îngrijorătoare. În raportul oficial, CPT semnala „celulele dărăpănate și saltele și lenjerie de pat uzate și infestate cu ploșnițe și gândaci”, dar și lipsa accesului la apă caldă, supraaglomerarea și încălzirea insuficientă pe timpul iernii.

Reprezentanții CPT s-au întors acum să verifice dacă aceste probleme au fost remediate. Dacă în cazul Penitenciarului Craiova, surse din ANP spun că „cele mai multe dintre nereguli ar fi fost lăsate așa cum erau”, întrucât unitatea urmează să fie demolată, la Botoșani controlul a fost amănunțit, cu accent pe condițiile de viață și tratamentul aplicat deținuților. Aici, însă, urmează să fie date în funcțiune noi spații de deținere, construite conform normelor europene.

Condamnaţi audiaţi cu translator

Verificările nu s-au oprit doar la spațiul din celule. Au fost audiați mai mulți condamnați, cu ajutorul unui translator, pentru a li se asculta direct nemulțumirile sau posibilele sesizări privind abuzurile. Deși nu au fost chestionați și deținuți celebri precum Gheorghe Dincă sau Konstantinos Passaris, care își execută pedepsele în alte unități, interesul inspectorilor pentru respectarea drepturilor tuturor deținuților a fost evident.

După ce își vor încheia misiunea la Botoșani, Iași și Craiova, membrii Comitetului vor continua seria de inspecții în alte penitenciare din țară, dar și în centrele de arest preventiv ale Poliției Române. Miza este clară – aducerea condițiilor din detenție la standardele europene și eliminarea oricăror forme de tratament inuman sau degradant.

Controlul de la Botoșani marchează astfel un nou episod din seria de evaluări ale sistemului penitenciar românesc, o acțiune care, spun surse din interior, urmăresc modul în care România își gestionează infrastructura de detenție și respectarea drepturilor omului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
35 %
2.5kmh
51 %
vin
23 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...