sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocalZiua Muncii cu dezbateri diplomatice – a început BTMUN 2025 la Colegiul...

Ziua Muncii cu dezbateri diplomatice – a început BTMUN 2025 la Colegiul „A.T. Laurian”

Chiar de 1 Mai, zi liberă pentru mulți, la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani s-a dat startul conferinţei BTMUN 2025. De 11 ani, evenimentul aduce în același loc zeci de liceeni pasionați de politică internațională, dezbateri și diplomație.

Anul acesta, aproape 50 de delegați din orașe precum Iași, Oradea, Galați și, desigur, Botoșani, participă la sesiuni intense de negocieri și propuneri pe teme globale, timp de patru zile, într-un format care simulează lucrările Națiunilor Unite.

Ceremonia de deschidere a încununat discursurile echipei de organizare, din dorința de a încuraja delegații să fie cât mai activi și implicați în dezbaterile la care vor participa. Eduard Mititelu, deputat și fost organizator BTMUN chiar de la primele ediții și-a arătat susținerea și aprecierea față de inițiativa tinerilor organizatori. Elevii au primit sprijin și din partea directorului Colegiului Național ,,A.T. Laurian” Ioan Onofrei și din partea profesoarei Irina Siminiceanu.

Ne dorim să facem o atmosferă în care toată lumea poate să învețe”

Alexandru Ștefănescu, secretarul general al conferinței a declarat că secretul organizării bune a conferinței a fost lucrul în echipă și dorința de a duce mai departe tradiția: ,,Câteva cuvinte prin care aș descrie organizarea ar fi: determinare, ambiție, muncă și visuri pentru mine pentru că mi-am dorit să ajung în echipa de organizare. Ne dorim să facem o atmosferă în care toată lumea poate să învețe, să se simtă bine și să plece cu amintiri plăcute, exact ca acum doi ani când am participat pentru prima dată la BTMUN”, a declarat Alexandru Ștefănescu.

BTMUN 2025 se va încheia pe 4 mai, moment în care dezbaterile se vor finaliza cu soluții și idei propuse de delegați și premii pentru delegații care s-au remarcat în mod special.

– Ioana IVAŞ, reporter în cadrul redacţiei BUZZ

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
72 %
1.9kmh
15 %
S
30 °
D
26 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...