marți, septembrie 23, 2025
AcasăLocalInfractor pe patru roți. Ce a pățit un botoșănean în județul Iași

Infractor pe patru roți. Ce a pățit un botoșănean în județul Iași

Un bărbat de 52 de ani din județul Botoșani a fost prins astăzi dimineață (n.r. – 6 mai, a.c.) conducând un autoturism deși nu avea dreptul legal de a se afla la volan. Totul s-a întâmplat în județul Iași.

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani l-au oprit în trafic, în comuna Popricani, pentru un control de rutină. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că botoșăneanul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate”, au precizat reprezentanții IPJ Iași.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
24.4 ° C
24.4 °
23.6 °
48 %
1.1kmh
0 %
mar
27 °
mie
16 °
J
14 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au ajuns iar oamenii din oraș să-și facă poze cu tabela de marcaj.

EDITORIAL

Mare tam-tam cu trimiterea în judecată a Georgescului! În timp ce o parte dintre români jubilează, cealaltă parte - un picuț mai mică! -...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...