luni, septembrie 1, 2025
AcasăLocalRazie pe șosele. Polițiștii verifică la sânge transportul de marfă și persoane

Razie pe șosele. Polițiștii verifică la sânge transportul de marfă și persoane

Polițiștii rutieri din Botoșani au ieșit în teren în această săptămână pentru a desfășura acțiunea „Truck & Bus”, sub coordonarea ROADPOL – Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere.

Scopul operațiunii este clar -: prevenirea și combaterea neregulilor în transportul rutier public de mărfuri și persoane. Astfel, în perioada 5-11 mai, agenții de la Serviciul Rutier Botoșani, alături de colegii din cadrul polițiilor municipale și orășenești, verifică legalitatea activităților transportatorilor de pe drumurile județului.

Polițiștii controlează existența autorizațiilor și a documentelor obligatorii, respectarea traseului și a graficului de circulație, precum și perioadele de conducere și de odihnă stabilite prin lege. Nu scapă de verificări nici respectarea numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de înmatriculare, dar și alte aspecte legate de siguranța rutieră.

Polițiștii spun că acțiunea are caracter preventiv, dar cei care încalcă regulile vor fi sancționați.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
21.6 ° C
21.7 °
20 °
82 %
1.8kmh
100 %
lun
32 °
mar
33 °
mie
35 °
J
34 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Iarna nu-i ca vara. Sau invers. Dar e totuşi un moment bun pentru un nou început.  

EDITORIAL

La timpul potrivit, l-am votat pe Emil Constantinescu cu amândouă mâinile și atunci când a fost declarat învingător am crezut sincer că, în sfârșit,...

EPIGRAMA ZILEI

De-ar ști cucul să vorbească Cine nu l-ar fi-ntrebat Cu ură tovărășească: Și ... pe unde-ai mai umblat? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...