miercuri, august 20, 2025
AcasăLocalMarți, 13. Zi cu „ghinion” sau ziua în care te informezi ca...

Marți, 13. Zi cu „ghinion” sau ziua în care te informezi ca să fii în siguranță

În ciuda superstițiilor, „Marți, 13” nu este neapărat o zi cu ghinion. De fapt, poate fi exact contrariul, mai ales când vine vorba de siguranța personală și prevenirea incendiilor.

La nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), această zi este dedicată Informării Preventive, tocmai pentru a combate lipsa de informare care, adesea, duce la tragedii.

Astăzi, pompierii din Botoșani au transmis mesaje de prevenire în cele mai aglomerate locuri din municipiu, dar și în satele și comunele județului, cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Un exemplu emoționant a fost la Grădinița nr. 3 din Dorohoi, unde Inspectorii de Prevenire le-au explicat celor mici cum să se protejeze în caz de incendiu sau cutremur. Copiii au învățat prin joc cum pot face față unor astfel de situații neprevăzute.

„Marți, 13” a fost și un prilej de reamintire a unor reguli esențiale:

✔ Verificarea și curățarea coșurilor de fum
✔ Utilizarea corectă a sobelor și a materialelor combustibile
✔ Evitarea supraîncălzirii sobelor
✔ Depozitarea cenușii doar în locuri sigure
✔ Verificarea instalațiilor electrice și de gaze de către personal autorizat
✔ Instalarea detectoarelor de fum și gaz
✔ Supravegherea și informarea copiilor cu privire la riscuri

Scopul acestor acțiuni este clar – creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor și formarea unei culturi preventive solide.

Poate că „Marți, 13” aduce ghinion doar celor nepregătiți. Pentru ceilalți, e o zi ca oricare alta.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
14.6 °
11.6 °
93 %
1.1kmh
95 %
mie
31 °
J
35 °
vin
22 °
S
23 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pisica de la PSD aşteaptă cuminte afară. Că e mai bine să te ţii departe de politică.  

EDITORIAL

Lingviștii estimează că, de-a lungul timpului, limba română a avut vreo două sute de mii de cuvinte (inclusiv cele ieșite din uz), ceea ce...

EPIGRAMA ZILEI

Când maica Rusie ne cheamă Să ne-amăgim la pieptul ei, Noi ne rugăm la sfinți și zei Să devenim orfani de...mamă!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...