„Mai aproape de oameni într-o noapte de mai” este genericul ediției 2025 a Nopții Muzeelor, organizate de Rețeaua Națională a Muzeelor, proiect cultural finanţat prin Ministerului Culturii. Memorialul Ipotești și-a asumat același generic, propunând anul acesta o serie de a activități care presupun o deschidere spre comunitatea largă.
În urma invitaţiei lansate de către Memorialul Ipoteşti privind acţiunea „Muzeograf, custode, conservator sau restaurator pentru o zi”, elevii au răspuns afirmativ invitaţiei. În intervalul orar 09:00 – 19:00, personalul de specialitate va îndruma elevii pe parcursul desfăşurării activităţilor.
Vânătoare de carte pentru copii
O vânătoare de carte va avea loc în aceeași zi. Copiii, dar și adulții sunt invitați să găsească indicii în spaţiul exterior/curtea Memorialului, iar aceste eforturi vor fi răsplătite. Cu indiciul găsit participantul se va prezenta la punctul de informare „Infoturistˮ pentru a-şi ridica „comoaraˮ. Ridicarea premiilor este condiţionată de rostirea unui vers/ strofă din creaţia eminesciană; interval orar 18:00 – 20:00. Indiciile sunt într-un număr limitat.
Un atelier de confecţionare a semnelor de carte se va desfăşura în mediateca instituţiei, interval orar 17:00 – 20:00.
Expoziţie în cafenele şi pub-uri
Obișnuita colaborare a Memorialului Ipotești cu cafenelele și pub-urile din oraș va continua și în acest proiect: vor fi expuse 30 de copii din grafica lui Spiru Vergulescu în diferite locuri din Botoșani, creionând un traseu, care se finalizează la Ipotești.
Copiile sunt însoțite de coduri QR, iar la accesarea acestora derulează un film despre un moment din viața lui Mihai Eminescu. Amintim, în acest context, că în 2024, Memorialul Ipotești a obținut finanțare externă, prin AFCN, pentru derularea proiectului „Tabloul povestește”. A fost organizată o tabăra de pictură în care elevii de la liceele de artă din țară au lucrat la detalierea unui tablou de Spiru Vergulescu, deținut de Memorialul Ipotești.
Desenele elevilor, fotografii de epocă, fotografii actuale au fost folosite pentru digitalizarea, augmentarea a 101 desene de Spiru Vergulescu – Pe urmele lui Eminescu, acestea fiind însoțite de un text sonorizat. În prezent tablourile au un cod QR, care permite animarea, deschizându-se o povestire despre o etapă sau alta din viața lui Mihai Eminescu.
Expoziţie şi la Cornişa
O altă expoziție – Patrimoniul Memorialului Ipotești – se va regăsi în spațiile de la Cornișa, cu care Memorialul Ipotești începe un parteneriat în vederea organizării în comun a unor activități culturale.
În data de 17 mai 2025, Memorialul Ipotești – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, va oferi vizitarea gratuită a obiectivelor de interes cultural cu expozițiile permanente şi temporare aferente în intervalul orar 17:00 – 22:00:
– Casa părintească, care reînvie atmosfera celor 30 de ani (1848-1878) în care familia Eminovici a locuit la Ipoteşti;
– Bisericuţa familiei Eminovici, lăcaşul de rugăciune al familiei, considerată biserică veche a satului, datând cu începutul secolului al XIX-lea;
– în spatele bisericii, mormintele a patru dintre membrii familiei: Raluca şi Gheorghe – părinţii poetului, Nicu şi Iorgu – fraţii săi;
– Casa Ţărănească de Epocă, construită în stil moldovenesc, proprietatea ultimei familii deţinătoare a moşiei de la Ipoteşti, familia Maria şi Constantin Papadopol, care adăposteşte Muzeul de Etnografie al Centrului Naţional de Studii Mihai Eminescu;
– Muzeul Tematic Mihai Eminescu, gândit ca un punct de convergenţă între spaţiul ca atare al Ipoteştilor – loc al copilăriei şi spaţiu familial, conturat şi întreţinut de atmosfera Casei Memoriale – axat pe viaţa şi opera poetului.
– Expoziţiile temporare: sala Portaluri/muzeul Mihai Eminescu – expoziţia „Galeria pictorilor botoşăneni la Ipoteşti – Teodor Valenciucˮ; Sala Horia Bernea – „Suflet, aer, animalˮ – expoziţia personală a Anei Maria Micu.
Spațiile de vizitare ale Memorialului Ipotești vor fi deschise pentru public în data de 17 mai în intervalul orar 9:00 – 22:00.