Ceea ce până nu demult era descris de medici drept un „grajd” cu pacienți, a renăscut spectaculos din propria cenușă. Spitalul Municipal Dorohoi (SMD) este astăzi un veritabil exemplu de reușită în sistemul sanitar românesc. O „pasăre phoenix” a medicinei de provincie, care rivalizează la nivel de dotări și condiții cu cele mai moderne spitale din țară. Totul a fost posibil după accesarea a zeci de proiecte cu finanţare europeană.
31 de proiecte europene, peste 20 de milioane de euro investiți, alături de un sprijin substanțial din partea Primăriei Dorohoi. Toate acestea au transformat radical o unitate sanitară uitată de timp într-un spital de nivel european. De la infrastructura învechită, la echipamentele precare, totul a fost înlocuit, reabilitat, modernizat. “Am intrat in acest spital acum 25 de ani, am activat in vechea locatie, in cladirea veche a sectiei chirurgie, cu doua sali de operatie și acolo una la parter si una la etajul 1, cu niste standarde modeste, daca pot spune așa. Intre timp spitalul a accesat fonduri europene, deci, in acest spital, nu vorbesc de aceasta sectie, de aceasta sala, s-au accesat 20 de milioane de euro. Toate proiectele spitalului in acest moment insumeaza peste 20 de milioane de euro”, a precizat medicul primar Valerian Andrieş, managerul SMD.
Spitalul Dorohoi, modernizat la standarde europene
Bloc operator nou, secții reabilitate complet, terapie intensivă ultramodernă și un Centru de Primiri Urgențe dotat la standarde occidentale – sunt doar câteva dintre realizările impresionante ale acestui efort colosal de modernizare.
Proiectul a început ca o inițiativă de eficientizare energetică. Dar a evoluat într-un plan complex care a redefinit complet fața spitalului. “Ne aflam in sectia de obstretica și avem aici un salon de pretravaliu si apoi avem doua sali de nastere. A fost renovata recent, lucrarile s-au incheiat in aceasta primavara. In spital lucrez din anul 1997, in sectia de obstretica lucrez din anul 2009. Comparabil cu atunci cand am venit conditiile sunt mult mai bune. Incomparabil aș putea să spun. In momentul in care vezi ce dotari exista, ai o mai mare incredere, nu mai ai asa mari emotii, nu te mai gandesti eu ce o sa fac, cum o sa ma descurc? Mamicile sunt impresionate, chiar a inceput sa creasca adresabilitatea la noi. Acuma au crescut numarul de nasteri”, a spus Mihaela Anghelinei, asistentă în cadrul Maternităţii SMD.
De la roboţi de curățenie la sistemele de monitorizare de ultimă generație
Rezultatul? Un mediu curat, sigur și prietenos pentru pacienți, dar și o motivație uriașă pentru personalul medical, care lucrează acum în condiții demne de secolul XXI. Spitalul a devenit un exemplu viu că fondurile europene, gestionate cu responsabilitate, pot face minuni – iar Dorohoiul demonstrează acest lucru cu fapte, nu doar cu promisiuni.
Medicii care, în urmă cu doar câțiva ani, își exprimau frustrarea față de condițiile precare, vorbesc astăzi despre mândrie profesională și speranță. Iar pacienții, în loc de teamă și resemnare, intră în spital cu încredere și cu sentimentul că sunt pe mâini bune. “Puteti sa faceti comparatie intre un grajd de CAP și un zgarie nori? Cam asta ar fi diferenta, adica vii, totul e la nivel de anii 70, acum e altceva. Am avut in vizita un coleg de la Targu Mures si, sa ne scuzati modestia, a spus ca sala noastra e mai ok si mai bine dotata decat a dansilor”, a spus medicul Bogdan Joiţoiu.
La nivelul de dotare cu aparatură, unitatea sanitară stă mai bine chiar şi decât Spitalul Judeţean a unele capitole. Pe lângă linia de ambalare şi spălare a veselei pacienţilor, acum şi curăţenia în spital este făcută cu roboţi. “Îl trimitem in salonul 2. Avem mapat toata zona de ATI. Și acum il lasam sa facă treaba. L-am oprit sa nu porneasca lumina cu ultraviolete, si acum se duce inapoi, sa termine…sa incheie sarcina. Se duce inapoi si se duce la incarcat. Face dezinfectie cu aerosoli și ultraviolete, dar trebuie sa fie salonul liber”, a spus unul dintre angajaţii unităţii.
Compartiment modern pentru Urgenţe
Cea mai recentă adăugare la Spitalul din Dorohoi este un compartiment de medicină de urgenţă complet utilat şi dotat. “Este o sectie minune, as spune. O sectie la care am visat dintodeauna, in care ne vom desfasura activitatea mult mai eficient, avand in vedere ca avem spatii, corespunzatoare conform ordinului si dupa care ne conducem in activitatea noastra de zi cu zi, vom avea aparatura, avem personal relativ suficient, sa ii spun așa. Dar am avea nevoie de inca un medic macar. Am avea nevoie si de personal medical mediu sanitar”, a spus medicu Cătălina Tudos, din cadrul Compartimentului de Primiri Urgenţe.
O transformare care părea imposibilă s-a produs chiar sub ochii celor care, acum doar un deceniu, își duceau meseria în condiții greu de imaginat.
Spital care inspiră încredere pacienților și mândrie personalului
Spitalul este astăzi un model de infrastructură sanitară, un spital complet modernizat. Cu dotări ultramoderne și condiții hoteliere ce rivalizează cu centrele universitare din marile orașe. “Acum 17 ani cand am venit in spitalul municipal Dorohoi si aveam oarecum o retinere in a spune ca sunt in acest spital. Tocmai pentru ca dotarile nu erau tocmai ce trebuia. Acum sunt bucuroasa dupa 17 ani sa va prezentam sectia de ATI noua, renovata practic de la 0. De la infrastructura, pana la aparatura, de la sistemele de monitorizare, pana la salile de operatie. Beneficiem de sisteme de monitorizare moderne, sisteme de tratament ale pacientului la ultimele standarde”, a spus medicul primar Simona Moşneguţu, şeful ATI din cadrul SMD.
Și pacienții confirmă schimbarea. “Dotarile spitalului sunt bune. Și masa bună. Am 55 de ani de cand umblu prin spitale. Sotia are 8 operatii, 4 la Iași, 3 la Botoșani si a 8-a aici, stiu ce inseamna spitalul”, a spus soţul unei paciente.
Criza din spatele modernizării: lipsa acută de medici în Dorohoi
Dar în spatele acestei reușite arhitecturale și logistice, se ascunde o criză profundă: lipsa medicilor. Spitalul funcționează cu deficit pe aproape toate specializările. Unele domenii – precum oncologia, cardiologia intervențională sau neurologia pediatrică – sunt complet descoperite. Medicii existenți fac eforturi supraomenești pentru a acoperi nevoile unui spital care deservește peste 100.000 de oameni – adică un sfert din populația județului Botoșani.
Conducerea spitalului și administrația locală încearcă să atragă tineri medici, oferind facilități, locuințe de serviciu și bonusuri. Dar realitatea este dură: fără o strategie națională coerentă, fără reforme reale în sistemul de repartizare a rezidenților și fără salarii competitive, spitalele din orașele mici riscă să rămână „cochilii goale” – modernizate pe dinafară, dar lipsite de resursă umană esențială. “In momentul de fata avem un deficit major de personal, in special superior, dar si mediu și auxiliar. Suntem intr-o cautare permanenta de medici, in specialitati deficitare. Avem o sumedenie de specialitati in care avem medici, dar extrem de putini. Aici as spune compartimentul de primiri urgențe, ca ne aflam aici, ATI, radiologie, chiar boli interne, cardiologie, deci, avem putini medici in specialitate”, a mai spus managerul Valerian Andrieş.
Autoritățile locale fac apeluri constante către Ministerul Sănătății și către tinerii medici, oferind facilități și sprijin pentru atragerea de cadre medicale. Dar fără o strategie națională coerentă de repopulare a spitalelor din orașele mici, riscăm să avem spitale frumoase, dar goale – cu aparatură de ultimă generație, dar fără mâini care să o folosească.
Spitalul Municipal Dorohoi este dovada că, atunci când există voință și viziune, fondurile europene pot transforma radical sistemul sanitar românesc. Dar este și un avertisment clar: infrastructura, oricât de modernă, nu vindecă pacienți – o fac oamenii în halate albe, iar aceștia devin tot mai rari.