Elevii botoșăneni de clasa a VIII-a care își doresc să urmeze un liceu vocațional – cu profil artistic, sportiv, pedagogic, teologic, militar sau Waldorf – au intrat în etapa probelor de aptitudini, desfășurate între 19 și 23 mai 2025, conform calendarului oficial.
Înscrierea pentru susținerea acestor probe speciale a avut loc în perioada 14–16 mai, după ce, în zilele de 12 și 13 mai, școlile gimnaziale au eliberat anexele fișelor de înscriere necesare pentru admitere. La finalul săptămânii în curs, pe 26 mai, vor fi comunicate rezultatele inițiale, urmând ca pe 30 mai să fie afișate rezultatele finale, după soluționarea eventualelor contestații.
Probele de aptitudini sunt eliminatorii și vizează evaluarea înclinațiilor și competențelor specifice domeniului ales – fie că este vorba despre talent artistic, abilități sportive, vocație pedagogică sau interes religios ori militar. Conform metodologiei în vigoare, rezultatele obținute la aceste probe sunt valabile doar în județul în care au fost susținute.
Ce urmează după probe
Pe 19 iunie 2025, comisiile județene de admitere vor transmite către liceele vocaționale lista candidaților corigenți, repetenți sau cu situația școlară neîncheiată, iar aceștia vor fi eliminați din listele de candidați admiși la clasele vocaționale.
Până pe 11 iulie 2025, comisia de admitere va valida lista finală a candidaților admiși la liceele cu profil vocațional, iar începând cu 14 iulie, elevii care nu au fost admiși, sau care renunță la locul obținut, vor putea ridica fișele de înscriere pentru a participa la repartizarea computerizată.
Admiterea continuă cu completarea fișelor pentru repartizarea computerizată
Între 14 și 21 iulie 2025, toți absolvenții de clasa a VIII-a, alături de părinți și diriginți, vor completa opțiunile în fișele de înscriere pentru admiterea în învățământul liceal de stat, procesul desfășurându-se într-o aplicație informatică centralizată.
Pe 23 iulie va avea loc repartizarea computerizată, iar între 24 și 29 iulie candidații declarați admiși vor depune dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizați.