Un incendiu izbucnit, în cursul serii trecute, într-o gospodărie din localitatea Vlăsinești, a distrus complet un autoturism parcat în curte.
Flăcările au fost observate de localnici, care au alertat autoritățile. În scurt timp, la fața locului au ajuns pompierii militari de la Stația Săveni, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești, cu o autospecială de stingere.
Echipele de intervenție au găsit mașina cuprinsă în totalitate de flăcări. Au acționat prompt pentru a limita extinderea focului către alte bunuri din gospodărie, evitând astfel o tragedie.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit produs la instalația electrică a autoturismului.
Pompierii atrag atenția asupra riscurilor și recomandă respectarea unor măsuri simple, dar esențiale, pentru a preveni astfel de evenimente:
✔ Verificați periodic instalația electrică a autovehiculului;
✔ Nu folosiți echipamente electrice defecte sau neizolate;
✔ Fiți atenți la eventuale scurgeri de combustibil sau ulei;
✔ Evitați orice improvizații la instalația electrică;
✔ Asigurați-vă că stingătorul auto este în termenul de valabilitate.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență reamintesc că astfel de incidente pot fi prevenite cu ușurință prin verificări regulate și întreținere adecvată a mașinilor.