Durere fără margini într-o familie din Botoșani. Olivia Botuşan, o tânără de doar 36 de ani, a fost ucisă cu o cruzime greu de imaginat în Belgia, acolo unde încerca să-și construiască un viitor. Ucigașul? Chiar iubitul ei, un român consumat de gelozie și furie oarbă.
Scene desprinse dintr-un coșmar au avut loc în urmă cu câteva zile într-un apartament dintr-un oraș belgian liniștit. Potrivit anchetatorilor, Olivia a fost mai întâi maltratată sistematic, apoi otrăvită intenționat, iar în final, împușcată cu sânge rece de cel în care avea încredere.
Familia din Botoșani este devastată. Rudele cer, printre lacrimi, dreptate pentru fiica ucisă cu sălbăticie. Trupul neînsuflețit al fetei se află încă în Belgia, iar costurile repatrierii sunt uriașe.
„Nu ne vine să credem. Olivia visa la o viață mai bună. A sfârșit în chinuri groaznice. Vrem să o aducem acasă, să o putem înmormânta creștinește… dar nu avem bani”, a declarat un apropiat al familiei.
Rudele au lansat un apel disperat către comunitate pentru strângerea fondurilor necesare aducerii trupului acasă. Un cont bancar a fost deschis special pentru acest scop, iar fiecare donație poate face o diferență.
Olivia Botuşan trăia o relaţie toxică
În spatele zâmbetului cald și al visurilor tinerești, Olivia ascundea o relație toxică, presărată cu violență și amenințări. Acum, aceste semnale ignorate au dus la un deznodământ tragic.
Olivia Botuşan trăia în Bruxelles. Absolventă a Colegiului „Mihai Eminescu” din Botoșani, tânăra mămică a studiat apoi la Facultatea de Litere a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și a încercat să devină profesoară de limba și literatura franceză în Botoșani. Drumul său a fost, însă, altul, ajungând în Belgia. Acum familia învearcă să onaducă acasă. „A lăsat un gol imens în inima tuturor care au cunoscut-o! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace frumoasa noastră, să îți veghezi copiii din cer. Aș dori să o ajutăm pe sora ei cu repatrierea așa că atașez mai jos contul surorii ei: BE35 3771 0748 5737, Titular Alexandra Botusan -sora ei”, este apelul făcut de cunoscuți. Olivia a lăsat în urmă doi copii.
Dacă treceți printr-o relație abuzivă sau cunoașteți pe cineva în pericol, nu ezitați să cereți ajutor.