marți, iulie 8, 2025
AcasăLocalDepășire cu ghinion. Doi șoferi au greșit flagrant, chiar sub ochii polițiștilor...

Depășire cu ghinion. Doi șoferi au greșit flagrant, chiar sub ochii polițiștilor (VIDEO)

Doi șoferi din Botoșani au avut parte de o lecție usturătoare, după ce au fost surprinși de polițiști în timp ce efectuau o depășire interzisă.

Incidentul s-a petrecut pe Drumul European 58, în zona localității Baisa, unde un echipaj de la Serviciul Rutier desfășura o acțiune de supraveghere a traficului. Polițiștii au observat cum două autoturisme s-au angajat în depășirea mai multor camioane, deși marcajul rutier interzicea clar această manevră. Mai mult, zona era semnalizată cu indicatorul “Depășirea interzisă”, ceea ce nu a părut să-i impresioneze pe cei doi conducători auto.

Agenții i-au tras pe dreapta pe cei doi șoferi – un bărbat de 67 de ani și o tânără de 24 de ani, ambii din municipiul Botoșani. Pentru abaterile comise, cei doi au fost sancționați contravențional cu câte o amendă de peste 1.200 de lei. Totodată, pe lângă sancțiunea financiară, polițiștii au aplicat și o măsură complementară – suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.2 ° C
22.2 °
21.6 °
66 %
1.5kmh
78 %
mar
34 °
mie
27 °
J
22 °
vin
23 °
S
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dezavantajul de a locui la parter e că poţi să primeşti mesaje şi altfel decât pe telefon.  

EDITORIAL

Astăzi, în Parlament, noul guvern își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri care trebuie să reducă deficitul țării. Urgența este dată de faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Pe la colțuri se vorbește Că festivalul e locul Unde publicul răcnește: „DROG MI-E CÂNTECUL ȘI JOCUL”...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...