miercuri, mai 28, 2025
AcasăLocalZiua Eroilor la Botoșani - Onoruri militare și recunoștință eternă pentru sacrificiul...

Ziua Eroilor la Botoșani – Onoruri militare și recunoștință eternă pentru sacrificiul suprem

Eroii neamului vor fi omagiați, joi (n.r. – 29 mai a.c.), și la Botoșani, prin ceremonii religioase și militare, într-un moment solemn dedicat memoriei celor care și-au dat viața pentru țară.

Ca în fiecare an, și în 2025, Ziua Eroilor va fi marcată cu profund respect la Botoșani, printr-un ceremonial organizat la Cimitirul Eroilor de la Pacea. Sărbătoarea, care coincide cu Înălțarea Domnului – celebrată la 40 de zile după Paște – va aduce în prim-plan recunoștința pentru cei căzuți pe câmpurile de luptă de-a lungul veacurilor.

Evenimentul va începe la ora 11:40, când sunt așteptați oficialitățile și invitații. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, va fi prezent alături de comandantul Garnizoanei Botoșani, Ovidiu Damian, pentru a saluta drapelul de luptă și a da startul manifestărilor.

La ora 12, clopotele tuturor bisericilor vor răsuna timp de trei minute, simbolizând un omagiu colectiv adus eroilor neamului. În jurul orei 12:30 este programată defilarea detașamentului de onoare, un moment cu puternică încărcătură emoțională.

Slujbe în bisericile din întreaga ţară

Pomenirea eroilor va avea loc nu doar la Botoșani, ci și în bisericile din întreaga țară și din diaspora, acolo unde se vor oficia slujbe în memoria celor care s-au jertfit pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea patriei. Ziua Eroilor este mai mult decât o simplă comemorare – este o expresie a sufletului românesc care păstrează vie amintirea celor căzuți.

România a stabilit această tradiție încă din 1920, printr-un decret-lege ce prevedea marcarea Zilei Eroilor la Înălțarea Domnului. Decizia a venit în contextul pierderilor uriașe suferite în timpul Primului Război Mondial – aproape un milion de români, militari și civili, și-au pierdut viața. Prin această măsură, România a devenit primul stat care a tratat cu egal respect și eroismul soldaților străini căzuți pe teritoriul său.

De-a lungul istoriei recente, în funcție de schimbările politice, data Zilei Eroilor a suferit modificări – în perioada comunistă, sărbătoarea a fost mutată pe 9 mai. Însă după 1990, prin eforturile Ministerului Apărării Naționale, s-a revenit la tradiția interbelică. Legea nr. 48/1995, completată de Legea nr. 379/2003, a consfințit din nou Ziua Înălțării Domnului ca dată oficială de comemorare a eroilor.

Conform legii, pe 29 mai, Ministerul Apărării Naționale, în colaborare cu unitățile militare, școli, biblioteci și instituții de cultură, va organiza simpozioane, expoziții, activități educative și ceremonii în cimitirele și la monumentele eroilor. Ministerul Educației va sprijini organizarea de întâlniri cu veterani, spectacole tematice și lecții speciale în școli, în timp ce administrațiile locale vor derula evenimente dedicate acestei zile.

Joi, întreaga suflare românească se va opri pentru o clipă de reculegere. Din respect pentru trecut și din grijă pentru viitor, Ziua Eroilor nu este doar o comemorare – este o lecție de iubire de neam, de recunoștință și de credință.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.9 °
12.2 °
95 %
1.8kmh
100 %
mie
15 °
J
19 °
vin
17 °
S
20 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când vrei ceva cu adevărat, înveți și limbi străine.

EDITORIAL

Ceea ce s-a întâmplat recent pe strada Bucovina nu este un simplu accident sau o „situație neplăcută”, așa cum o numesc, cu o seninătate...

EPIGRAMA ZILEI

POT

Trenul lor e între stații, Grupul din Senat...it's gone, Așteptăm și deputații Să aleagă-un alt peron...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...