miercuri, mai 28, 2025
AcasăLocalStatul "pune tunurile" pe cămătari. O nouă lege prevede sancţiuni şi mai...

Statul “pune tunurile” pe cămătari. O nouă lege prevede sancţiuni şi mai dure

Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul prin care se va confisca și dobânda obținută de cămătari.

Noua lege prevede că darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Totodată, confiscarea specială se aplică atât asupra sumei de bani date, cât și asupra dobânzii obținute prin săvârșirea infracțiunii, inclusiv când aceasta este cuprinsă în sumele ulterior împrumutate.

”Pentru a ne asigura că reglementarea în materie de camătă conține, pe lângă pedeapsa principală, măsuri de siguranță menite a descuraja puternic activitățile de camătă, considerăm că se impune adoptarea prezentei propuneri legislative”, se stipulează în expunerea de motive a proiectului pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, citată de Agerpres.

Proiectul va fi dezbătut și supus votului în plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
12.8 ° C
12.8 °
12.6 °
97 %
1.8kmh
100 %
mie
13 °
J
19 °
vin
17 °
S
21 °
D
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când vrei ceva cu adevărat, înveți și limbi străine.

EDITORIAL

Ceea ce s-a întâmplat recent pe strada Bucovina nu este un simplu accident sau o „situație neplăcută”, așa cum o numesc, cu o seninătate...

EPIGRAMA ZILEI

POT

Trenul lor e între stații, Grupul din Senat...it's gone, Așteptăm și deputații Să aleagă-un alt peron...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...