Un moment de adevărată omenie s-a petrecut pe 28 mai, în municipiul Botoșani, în timpul unei acțiuni de supraveghere a traficului rutier. Polițiștii de la Biroul Rutier au observat, pe o arteră intens circulată, o femeie în vârstă, complet dezorientată și expusă pericolelor străzii.
Ploaia torențială nu i-a împiedicat pe oamenii legii să intervină. Femeia, fără umbrelă și vizibil confuză, părea să nu înțeleagă riscurile la care se supune. Polițiștii au oprit autospeciala, au coborât și, cu răbdare și tact, au purtat un dialog îndelungat cu ea. În cele din urmă, au reușit să o convingă să urce în mașină și au dus-o la sediul Poliției pentru a o ajuta.
După ce au discutat cu ea, polițiștii au aflat că bătrâna era din comuna Corni, însă nu a putut spune ce căuta în Botoșani. Ulterior, în urma verificărilor, au reușit să ia legătura cu familia acesteia, care o căuta cu disperare de câteva ore, fără să bănuiască faptul că ajunsese în oraș.
Rudele femeii au venit imediat la sediul Poliției și le-au mulțumit polițiștilor pentru intervenția lor calmă și empatică. “Gestul colegilor noștri este dovada clară că omenia face parte din uniformă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție.
Această întâmplare este o nouă dovadă că, dincolo de atribuțiile legale, polițiștii sunt și sprijin pentru cei vulnerabili.