vineri, mai 30, 2025
AcasăLocalScandalurile de la Drumuri Naționale zguduie Botoșaniul. Acuzații de hărțuire, sancțiuni abuzive...

Scandalurile de la Drumuri Naționale zguduie Botoșaniul. Acuzații de hărțuire, sancțiuni abuzive și funcții tăiate discreționar

Scandalul de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași ajunge la Botoșani, unde abuzurile și presiunile exercitate de conducerea instituției pun în pericol funcționarea Secției de Drumuri Naționale. Cazul lui Adrian Brînzilă, care a câștigat în primă instanță după aproape doi ani de hărțuire sistematică, este doar vârful aisbergului.

Situația a devenit critică la structura Secția de Drumuri Naționale, acolo unde angajații reclamă acțiuni similare cu cele descrise în procesul câștigat recent la Tribunalul Iași de către șeful de district de la Valea Lupului, Adrian Brînzilă. Conform acestora, comportamentul abuziv al conducerii regionale continuă nestingherit, cu sprijinul politic al PSD și pe fondul lipsei unor măsuri reale din partea autorităților centrale.

Controale intempestive şi sancţiuni nejustificate

Tot mai mulți angajați ai DRDP se plâng de controale intempestive, sancțiuni nejustificate, marginalizare și chiar reorganizări forțate. La Botoșani, structura locală a rămas fără ingineri, după ce toate funcțiile au fost desființate. Inginerii au fost relocați la Iași pentru a lăsa loc unui nou post atribuit unui om fidel conducerii. Potrivit celor din SDN Botoșani, această decizie periclitează desfășurarea activității în teren, într-o zonă în care întreținerea drumurilor este vitală.

„Au venit în control, nu au spus ce caută, nu au prezentat vreo sesizare și nici n-au completat registrul de control. Au ridicat documente fără să întocmească vreun proces-verbal”, susțin surse din cadrul SDN Botoșani, sub protecția anonimatului. Iar ultimul control a avut loc miercuri, pe 28 mai a.c.

De la ce a pornit totul

Totul a pornit de la cazul Brînzilă, care a dat în judecată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și a obținut, printr-o decizie a Tribunalului Iași din 20 mai, despăgubiri de 40.000 de lei, plus peste 7.000 de lei cheltuieli de judecată. Instanța a constatat că a fost victima unei hărțuiri psihologice constante orchestrate de directorul Laicu. Ironia sorții face ca suma să fie plătită nu de agresor, ci din bugetul public al CNAIR.

„Nu este normal să plătească instituția, dar eu nu știu ce abuzuri am comis. Nu am văzut motivarea sentinței”, a declarat Ovidiu Laicu, șeful DRDP Iași, contactat de reporterii 7IAȘI.

Hărțuirea la care ar fi fost supus Brînzilă a inclus monitorizare video ilegală — camerele au fost montate astfel încât să-i filmeze biroul, iar imaginile puteau fi urmărite în timp real de director pe propriul telefon mobil. În plus, acestuia i s-au retras mașinile de serviciu, a fost exclus din ședințe, supus unei avalanșe de controale și defăimat public, în timp ce subalternii săi erau încurajați să-l înjure și să consume alcool în timpul programului, fără teama unor sancțiuni.

„Încă de la începutul venirii directorului regional DRDP Iași, acesta a trasat direcția în care urmează să fiu tratat – marginalizat, supus tensiunii permanente, salariații din subordine pot să facă orice în legătură cu mine pentru că au girul directorului”, a susținut Brînzilă în instanță.

7 procese împotriva DRDP Iaşi

Situația semnalată nu ar fi un caz izolat. Sunt înregistrate cel puțin șapte procese împotriva conducerii DRDP Iași, pe portalul Tribunalului Iași, toate având în comun acuzații de hărțuire și abuzuri repetate. Printre reclamanți se numără și șeful Secției Drumuri Naționale Botoșani, Dumitru Clipaciuc, care a contestat în instanță mai multe sancțiuni, printre care o suspendare din funcție de două luni.

Surse din interiorul DRDP susțin că acțiunile abuzive ar fi parte dintr-un sistem care funcționează de ani de zile – controale inventate, sancțiuni nejustificate, îndepărtarea celor incomozi și favorizarea „oamenilor de partid” în detrimentul celor competenți. Situația a fost reclamată inclusiv în Comisia de Dialog Social a Prefecturii Botoșani, iar prefectul Dan Nechifor a informat oficial conducerea CNAIR. De asemenea, mai multe sesizări ar fi ajuns și pe masa procurorilor DNA.

Scandalul ar fi început de la faptul că lucrările de întreținere a drumurilor naționale au fost ignorate, banii fiind direcționați către localități cu primari PSD, în afara calendarului de lucrări. Cei care au cerut explicații ar fi fost înlăturați sistematic.

În timp ce hărțuirea se generalizează și angajații DRDP luptă cu un sistem care pare intangibil, instituțiile abilitate încă întârzie să ia măsuri concrete. În acest context, apelurile publice la intervenție venite din partea victimelor rămân, deocamdată, fără ecou.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
57 %
7.9kmh
100 %
vin
22 °
S
20 °
D
24 °
lun
24 °
mar
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce a apărut avaria, că s-a reparat, umplut groapa cu piatră, apoi s-a asfaltat. Și nu a durat decât trei luni.

EDITORIAL

De o bună bucată de vreme, mai precis din momentul în care rețelele de socializare ne-au pus talpa pe gât, constatăm că patriotismul, românismul...

EPIGRAMA ZILEI

Cum nu sunt călugăriță - Medita o piuliță, Diseară mă duc la club Să mă-nvârt de un șurub! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...