Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne lasă misiunile serioase deoparte pentru a aduce zâmbete copiilor. În mai multe localități din județ, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga”, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră pregătesc activități interactive, demonstrații spectaculoase și întâlniri cu cei mai curioși și entuziaști vizitatori – copiii.
Pompierii, în misiune pentru distracție și educație
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” din Botoșani se implică activ în organizarea evenimentelor dedicate Zilei Copilului, desfășurate în localitățile Dorohoi, Săveni, Darabani, Ștefănești, Unțeni și Sulița. Astăzi, pompierii sunt prezenți la Săveni, iar duminică, 1 iunie, vor putea fi întâlniți în mai multe locuri: la ora 09:00, în parcul central din Ștefănești, la ora 12:00 pe stadionul din Darabani, iar la ora 14:00, la Școala Gimnazială din Unțeni. Pe 2 iunie, vor ajunge la Dorohoi, începând cu ora 10:00, iar pe 6 iunie vor fi în Sulița, de la ora 13:00, în parcul de lângă primărie.
Copiii vor putea participa la ateliere interactive și trasee aplicative, vor explora autospecialele de intervenție și vor proba echipamentele de protecție. Îndrăgitul pompier Sam va fi acolo pentru a aduce un plus de entuziasm, iar în cadrul atelierului pirotehnic, cei mici vor învăța cum să reacționeze în cazul descoperirii unor muniții neexplodate.
„Adresăm tuturor invitația de a fi alături de noi la această activitate dedicată celor mici, într-un cadru educativ, interactiv și plin de voie bună”, transmit reprezentanții ISU Botoșani.
Polițiștii îi învață pe cei mici despre prietenie și încredere
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani nu lipsește de la această sărbătoare dedicată copilăriei. Oamenii legii vor fi prezenți în orașele Darabani și Ștefănești, acolo unde îi vor întâmpina pe cei mici cu autospecialele din dotare și demonstrații ale echipamentelor.
„Copiii vor putea vedea îndeaproape autospecialele de poliție, vor descoperi tehnica din dotare și vor avea ocazia să interacționeze cu polițiștii care le vor răspunde curiozităților și le vor vorbi despre siguranță, prietenie și încredere”, transmit reprezentanții IPJ Botoșani.
Jandarmii – demonstrații de forță, dar și de empatie
Jandarmii din Botoșani pregătesc o adevărată desfășurare de forțe, dar cu scop educativ și recreativ. Vizitatorii vor putea vedea autospecialele de intervenție, exerciții de autoapărare, dar și mult așteptatele demonstrații ale câinilor de serviciu, care vor arăta cum acționează în situații reale.
„Bineînțeles, nu vor lipsi îndrăgiții câini de serviciu, care își vor demonstra abilitățile dobândite prin dresaj și disciplină și vor acționa demonstrativ pentru imobilizarea unei persoane care nu se supune somațiilor jandarmilor”, precizează reprezentanții IJJ.
Cei interesați de o carieră în Jandarmerie vor putea primi pliante cu informații despre școlile militare.
Jandarmii se vor întâlni cu copiii după următorul program:
-
vineri, 30 mai, la Săveni (11:00 – 12:00);
-
duminică, 1 iunie: Ștefănești (10:00 – 11:00), Darabani (12:30 – 13:30), Lunca (15:00 – 16:00);
-
luni, 2 iunie, la Dorohoi (10:00 – 11:00).
Poliția de Frontieră – echipamente speciale și “mascați” în misiune demonstrativă
Și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani va fi prezent la evenimentele din Ștefănești și Darabani, unde va desfășura ateliere atractive și demonstrații care vor capta atenția celor mici.
Duminică, 1 iunie, aceștia vor fi la Ștefănești de la ora 09:00 și la Darabani de la ora 12:00. Copiii vor putea interacționa cu polițiștii de frontieră, vor descoperi autospecialele folosite în misiuni, vor asista la demonstrații cu câini de serviciu și vor învăța despre activitatea criminaliștilor. Totodată, „mascații” le vor arăta cum folosesc echipamentele tehnice în misiuni reale.