În cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității (26–30 mai 2025), polițiștii botoșăneni au derulat o acțiune de informare privind violența în familie, joi, 29 mai, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Flămânzi, cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului.
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de cei ai Poliției orașului Flămânzi, au discutat cu enoriașii despre drepturile victimelor și prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice.
Au fost oferite recomandări concrete privind gestionarea situațiilor conflictuale, informații despre modificările legislative recente și condițiile de emitere a ordinului de protecție.
Materialele distribuite, realizate în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, au inclus detalii despre serviciile disponibile victimelor și pașii legali care pot fi urmați în caz de abuz.