miercuri, iunie 4, 2025
AcasăLocalZilele Elevului Arhitect - 27 mai 2025 - ediția a VII-a

Zilele Elevului Arhitect – 27 mai 2025 – ediția a VII-a

Sfârșitul de mai, rece și ploios, nu a împiedicat totuși desfășurarea în bune condiții a celei de a șaptea ediții a manifestării ”Zilele Elevului Arhitect”, găzduită în mod tradițional la ”Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj, Uzina de Apă” – Suceava. Este un eveniment intrat în calendarul obișnuit al sfârșitului de an școlar, la care participă elevii din ciclul superior al învățământului vocațional de arhitectură și arte vizuale, cu implicarea activă a cadrelor didactice de specialitate și reprezentanții breslei arhitecților din nord-estul țarii, organizatorii manifestării. A fost prilejul adunării celor mai performante și reprezentative lucrări de proiecte de arhitectură, desene, picturi și machete realizate de elevii Colegiului de artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava și Liceului de artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani, într-o expoziție cuprinzând zeci de lucrări ordonate și expuse pe categorii și programe de învățământ.

Un juriu  format din membri conducerii structurii profesionale locale a breslei arhitecților, respectiv Ordinul Arhitecților și Uniunea Arhitecților din România, reprezentanți ai Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici  precum și din cadre didactice din zona artelor vizuale de la unitățile de învățământ vocațional din Suceava și Botoșani, a analizat și ierarhizat valoric lucrările stabilind premii grupate pe domeniile specifice programului de învățământ mediu al artelor vizuale grupate în categoriile de arhitectură, machete, desen și respectiv grafică.

Vernisajul și festivitatea de deschidere au fost moderate de arhitectul Ion Andriu, președintele Sucursalei Suceava – Botoșani a Uniunii Arhitecților din România. Acesta a mulțumit tuturor factorilor implicați în efortul de mobilizare și organizare, felicitând tinerii implicați, elevii suceveni și botoșăneni care prin entuziasmul și implicarea lor activă au asigurat în continuare ținuta corespunzătoare a acestei manifestări. A mulțumit de asemenea colegilor implicați dar și cadrelor didactice, implicate cu har și efort permanent  în pregătirea  viitoarei generații, sfătuind  din nou tinerii participanți să continue efortul neîntrerupt în buna pregatire, să pună accent pe lectură și documentare pentru a dobândi o cultură generală și profesională solidă. În calitate de fost cadru didactic a amintit cu satisfacție faptul că șefii de promoție de anul acesta de la Facultatea de Arhitectură din Iași sunt foști elevi ai Colegiului de artă ”Ciprian Porumbescu”, dovadă că talentul, seriozitatea și efortul sunt apreciate și răsplătite. La răndul său, arhitectul Constantin Gorcea, președintele Filialei teritoriale Nord-Est a Ordinului Arhitecților din România a transmis aprecierea pentru calitatea lucrărilor expuse și în calitatea de membru al juriului a detaliat unele criterii de apreciere considerând că înțelegerea acestora va fi de folos și viitorilor studenți. A detaliat și despre specificul apreciatului sediu al breslei locale a arhitecților, transformat dintr-un banal rezervor de apă, într-un veritabil spațiu adaptat diverselor activități culturale, profesionale și artistice.

Doamna Director a Liceului de artă ”Ciprian Porumbescu”, Alexandra Bejenaru, și-a exprimat satisfacția pentru buna colaborare dintre școală și breasla locală a arhitecților, cu rezultate vizibile și benefice. A expus și unele inițiative privind optimizarea învățământului vocațional. Domnul profesor Niculai Moroșan, vicepreședintele Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici a expus momente  semnificative din experiența sa de cadru didactic în formarea și modelarea elevilor care ar putea deveni viitori artiști.

Arhitectul Mihai Tulbure, vicepreședinte al Filialei Nord-Est a OAR, implicat în organizarea activității structurii profesionale din zona județului Botoșani, a detaliat despre manifestarea ”Arhitectura Locală” care se inaugurează la 30 mai la Galeria de artă  ”Casa Zamfirescu”din municipiul Botoșani. Evenimentul aflat la a III-a ediție are drept scop promovarea și cunoașterea monumentelor și valorilor artistice și de arhitectură din zonă, spațiu care a beneficiat de implicarea unor personalități de vârf din domeniul arhitecturii și artelor vizuale.

Cadre didactice de la cele două unități de învățământ, respectiv dna. dr. arh. Georgiana-Larisa POPA, prof.  arh.  Monica G. Ailincăiprof. Raluca Agavriloae, au apreciat implicarea participanților  și au expus propuneri de optimizare a procesului de învățământ vocațional.

Similar și celorlalte ediții, întâlnirea dintre elevi, cadre didactice participante și organizatori a constituit o ocazie și pentru schimburi de experiență, împărtășirea unor impresii, analize a lucrărilor prezentate, rezultatul fiind o mai bună cunoaștere și implicare în pregătirea de specialitate a tinerilor participanți. Expoziția va fi deschisă în zilele de lucru, între orele 10.00 și 14.00, până pe 6 iunie a.c..              Menționăm că în zilele de 3 și 4 iunie, locația Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj, ”Uzina de Apă” – Suceava va găzdui manifestări din cadrul Festivalului Internațional  Zilele Teatrului ”Matei Vișniec”.

arh. Mihai Tulbure, Vicepreședinte, Filiala Suceava – Botoșani a OAR, UAR

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
18.7 ° C
18.8 °
18.3 °
83 %
2.3kmh
35 %
mie
27 °
J
29 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au dispărut stâlpii și tablele alea de pus afișe electorale. O fi un semn că nu mai sunt speranțe pentru turul doi înapoi.

EDITORIAL

Treaba de mântuială făcută de români la alegeri se lasă în aceste zile cu multe întrevederi, discuții, negocieri, poziții de forță sau maleabile în...

EPIGRAMA ZILEI

Ana astăzi mere n-are Din cauze financiare: Săracă, are măceșe, Bogată, normal, cireșe... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...