Două incidente petrecute în ultimele ore în municipiul Botoșani readuc în atenție pericolul lăsării aragazului nesupravegheat. Doi locatari au adormit în timp ce găteau, iar cratițele uitate pe foc au început să degajeze fum dens. Mirosul i-a alertat pe vecini, care au cerut imediat ajutorul autorităților.
În ambele cazuri, echipajele Detașamentului de Pompieri Botoșani au intervenit rapid, reușind să evite o tragedie. Pompierii au aerisit locuințele și au verificat ca situația să nu mai prezinte riscuri. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență trag un semnal de alarmă și reamintesc cât de important este să nu lăsăm aragazul nesupravegheat în timpul gătitului. „Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit”, atrag atenția salvatorii.
Sfaturi esențiale pentru siguranță în bucătărie:
-
Nu lăsați mâncarea pe foc fără supraveghere.
-
După ce ați terminat de gătit, opriți aragazul, cuptorul și închideți butelia.
-
Curățați regulat grăsimea și resturile alimentare de pe aragaz, plite sau grătare – acestea pot lua foc ușor.
-
Nu lăsați copiii singuri în bucătărie. Păstrați chibriturile și brichetele în locuri inaccesibile și folosiți dispozitive de siguranță pentru cuptor.
Ce e de făcut dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
-
Opriți alimentarea cu gaz sau curent electric, dacă puteți face acest lucru în siguranță.
-
Nu aruncați tigaia pe jos și nu turnați apă peste flăcări – riscați o explozie de aburi și extinderea incendiului.
-
Acoperiți tigaia cu un capac sau un prosop ud pentru a opri aportul de oxigen.
Un moment de neatenție poate avea consecințe devastatoare. Pompierii recomandă ca fiecare locuință să fie dotată cu un detector de fum și un stingător de incendiu, mai ales în apropierea bucătăriei. Siguranța începe cu prevenția.