Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, alături de inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au desfășurat miercuri, pe 11 iunie 2025, o amplă acțiune de control ce a vizat legalitatea transportului de mărfuri și persoane. Verificările s-au concentrat pe respectarea normelor privind timpii de conducere și repaus ai șoferilor profesioniști.
Acțiunea, desfășurată între orele 09:00 și 13:00, s-a derulat cu sprijinul formațiunilor specializate și a presupus oprirea și controlarea a aproximativ 90 de autovehicule destinate transportului rutier.
Bilanțul controalelor scoate la iveală o serie de abateri importante: -au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 24.000 de lei. Dintre acestea, 17 amenzi au fost acordate pentru încălcarea reglementărilor legate de timpii de odihnă și conducere — un aspect esențial pentru siguranța rutieră și prevenirea accidentelor.
În plus, în urma verificărilor, polițiștii au dispus reținerea a cinci certificate de înmatriculare, în contextul constatării unor nereguli tehnice sau administrative.
Astfel de acțiuni vor continua, transmit autoritățile, scopul fiind acela de a reduce riscurile în trafic și de a impune respectarea legislației din domeniul transportului rutier.