O razie de amploare organizată sâmbătă seară de Inspectoratul de Poliție Județean în zona centrală a municipiului Botoșani l-a avut printre cei opriți în trafic și pe consilierul județean Iulian Buciuleac, reprezentant al partidului AUR și membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). Incidentul a generat tensiuni și reacții critice din partea alesului județean.
Fost polițist, fost lider de sindicat și pensionat în urmă cu aproape doi ani, Buciuleac a fost tras pe dreapta de un echipaj al Poliției în timp ce se afla la volanul unui autoturism cu care efectua o cursă pentru aplicația Bolt. Oprirea a avut loc pe strada Marchian, într-o zonă aglomerată, iar consilierul a semnalat faptul că nu i s-a oferit un spațiu sigur unde să tragă mașina, ceea ce, în opinia sa, putea pune în pericol traficul și siguranța altor persoane.
„Sunt de acord că aceste acțiuni sunt necesare și benefice, dar trebuie organizate astfel încât să nu pună șoferii în situații riscante. Dacă nu urmezi întocmai indicațiile polițiștilor, poți fi sancționat, iar dacă le urmezi fără un spațiu sigur de oprire, riști să creezi un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Ce fac? Urc peste oameni?”, a spus Buciuleac.
După prezentarea actelor solicitate, polițista care efectua controlul i-a cerut și o testare antidrog, procedură care a prelungit semnificativ verificarea. În timpul acestei operațiuni a sosit și șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, comisarul-șef Tudor Costîn, cel care coordona acțiunea din teren, și care i-a transmis agentei ca în cazul în care persoana oprită nu respectă întocmai indicațiile polițiștilor să fie sancționată.
Consilierul județean susține că a fost recunoscut de către șeful IPJ și că tonul acestuia a lăsat impresia unei vendete personale. „L-am prins acuma pe Buciuleac și hai să-i arăt cine-i șeful”, a relatat el, legând reacția lui Costîn de discuțiile anterioare pe care ei le-ar fi avut în contradictoriu în cadrul ATOP.
În ciuda celor întâmplate, consilierul județean a subliniat că, indiferent de statutul unei persoane, în momentul unui control rutier toți sunt simpli participanți la trafic. Cu toate acestea, a criticat dur modul de organizare al acțiunii.
„Sunt bune aceste acțiuni, dar când se organizează astfel de razii, trebuie gândite toate detaliile, inclusiv locurile unde șoferii pot fi opriți fără să afecteze siguranța rutieră”, a conchis Buciuleac, care a opinat că a fost o acțiune prost pregătită din acest punct de vedere.
Reprezentanții Poliției au declarat că nu s-au făcut diferențieri în timpul verificărilor, iar toți conducătorii auto au fost tratați egal, indiferent de statutul lor public sau profesional.