Un tânăr de 31 de ani, din comuna Vorona, a fost reținut luni, pe 16 iunie a.c., de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, fiind acuzat de comiterea unor fapte de o gravitate extremă – tentativă de viol și tâlhărie.
Incidentul s-a petrecut pe o stradă din municipiul Botoșani, acolo unde o femeie în vârstă de 66 de ani a fost agresată de un individ necunoscut, care a încercat să întrețină cu aceasta relații sexuale prin constrângere fizică. Potrivit polițiștilor, victima a reușit să se elibereze, opunând rezistență cu forță și curaj.
În timpul agresiunii, atacatorul a reușit să-i smulgă femeii geanta în care se aflau mai multe bunuri personale. Polițiștii au demarat imediat cercetările și au reușit, într-un timp scurt, să identifice presupusul autor, un tânăr în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul în comuna Vorona.
Suspectul a fost condus la sediul Poliției, unde, în urma probatoriului administrat, s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Prejudiciul cauzat prin fapta comisă a fost recuperat integral și returnat victimei.
Tânărul se află acum în custodia autorităților, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc faptele.