Un elev din cadrul Liceului cu Program Sportiv a ajuns la Urgenţe după ce a fost victima unui accident rutier pe trecerea de pietoni.
Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, pe o trecere de pietoni de la intersecţia străzilor Mihai Eminescu cu Mihai Kogălniceanu. Elevul, în vârstă de 14 ani, tocmai ieşise de la antrenament şi se îndrepta spre casă. Acesta a traversat Bulevardul pe trecere, însă un autoturism marca Peugeot, care se îndrepta dinspre Laurian spre Casa Tineretului, l-a acroşat. Impactul a fost destul de violent, minorul fiind aruncat pe asfalt, suferind mai multe leziuni. Acesta a fost tras pe iarbă de câţiva trecători, care au încercat să îi acorde ajutor.
Martorii au apelat imediat serviciul 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj cu medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). Minorul a primit primul ajutor la faţa locului, după care a fost transportat la Urgenţe. “Pacientul a suferit un politraumnatism prin accident rutier. La o primă examinare prezenta un truamtism lombar şi trumatisme de membre. A fost stabilizat, cu funcţii vitale în parametri”, a precizat Cristi Calimandriuc, asistent principal în cadrul SJA Botoşani.
La locul accidentului au ajuns şi echipaje de poliţie, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.