Patru zile de arome, muzică și voie bună pe Pietonalul Unirii, sub supravegherea forțelor de ordine.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani anunță că, în perioada 19–22 iunie, va asigura ordinea și siguranța publică la cea de-a treia ediție a Street Food Festival Botoșani, un eveniment culinar devenit deja tradiție în oraș. Misiunea jandarmilor se va desfășura în colaborare cu polițiști, pompieri și polițiști locali, pentru ca festivalul să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Timp de patru zile, Pietonalul Unirii va deveni punctul central al distracției, dar și al unei mobilizări importante de forțe de ordine. Echipajele vor fi prezente pentru a preveni faptele de natură penală sau contravențională, a asigura fluența traficului pietonal și rutier, a interveni în situații de urgență precum incendii și a combate consumul de substanțe interzise, în limita atribuțiilor legale.
Restricții de trafic pe Bulevardul Mihai Eminescu
Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecțiile cu străzile Octav Onicescu și Marchian, după următorul program:
-
vineri, 21 iunie: între orele 18:00 – 23:00;
-
sâmbătă și duminică, 22–23 iunie: între orele 16:00 – 23:00.
Autoritățile recomandă șoferilor să opteze pentru rute alternative în aceste intervale și să manifeste răbdare în zonele adiacente festivalului.
Accesul pietonal, încurajat de organizatori
Având în vedere numărul limitat de locuri de parcare în zona centrală, organizatorii și autoritățile încurajează participanții să vină pe jos, mai ales dacă locuiesc în apropiere, contribuind astfel la evitarea aglomerației.
Recomandări pentru un festival în siguranță
Pentru ca atmosfera de sărbătoare să nu fie umbrită de incidente neplăcute, Jandarmeria Botoșani transmite publicului câteva recomandări simple, dar esențiale:
-
Respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;
-
Evitați orice provocare și sesizați imediat jandarmii în cazul apariției unor comportamente antisociale;
-
Supravegheați cu atenție minorii care vă însoțesc și aveți grijă de bunurile personale;
-
Consumați alcool cu moderație și nu permiteți accesul minorilor la băuturi alcoolice;
-
Nu urcați la volan dacă ați consumat alcool;
-
În caz de incendiu, solicitați imediat intervenția echipajului de pompieri aflat la fața locului.