Un incident neobișnuit a stârnit rumoare în Botoșani, după ce porțile secundare de la intrarea în parcarea unei biserici din centrul istoric al orașului au dispărut peste noapte. Este vorba despre Biserica Uspenia, un lăcaș de cult cu valoare simbolică și istorică, locul în care a fost botezat însuși marele poet Mihai Eminescu.
Fapta a fost semnalată chiar de reprezentanții bisericii, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. „Seara trecută au fost furate porțile din fier forjat de la biserica noastră. Este vorba despre cele din fața parcării. Dacă a văzut cineva ceva suspect, vă rog să ne spuneți!”, au transmis aceștia, apelând la sprijinul comunității. Postarea a generat o sumedenie de reacții.
Sesizarea a ajuns rapid și în atenția poliției, iar autorul a fost identificat la scurt timp. Surpriza a venit însă când s-a aflat că „făptașul” este un bărbat de 74 de ani, localnic cunoscut în zonă, care obișnuia să ajute voluntar la întreținerea spațiului din jurul bisericii. Printre altele, acesta se ocupa de îngrijirea puieților de tei plantați recent în apropiere.
Dosar penal pentru furt
Bărbatul a returnat porțile și a oferit o explicație cel puțin inedită pentru gestul său. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi găsit porțile desprinse din balamale și căzute la pământ. Temându-se că ar putea fi furate de altcineva, le-a încărcat într-un căruț și le-a dus acasă, intenționând – susține el – să le restituie ulterior. Când a văzut mesajul publicat de biserică și reacțiile stârnite în rândul botoșănenilor, s-a prezentat la lăcașul de cult și a înapoiat bunurile.
„În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, iar cercetările continuă pentru a lămuri împrejurările în care au avut loc faptele”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Acesta nu este însă un caz izolat. În decembrie 2017, un alt incident similar a avut loc tot în municipiul Botoșani. Un bărbat de 31 de ani, din localitatea Unțeni, a fost surprins de polițiști la scurt timp după ce ar fi sustras o poartă metalică grunduită de la intrarea secundară a unei biserici din oraș. Și atunci, autoritățile au deschis un dosar penal pentru furt.
Cazurile, deși aparent minore, ridică semne de întrebare privind securitatea patrimoniului religios, dar și despre granița fină dintre intențiile bune și faptele interpretate ca infracțiuni.