Un tânăr de 20 de ani, cetățean al Republicii Moldova, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat cu un permis de conducere fals, în timpul unui control efectuat de polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere Stânca.
Incidentul a avut loc în seara de 18 iunie, când tânărul, pasager într-un autocar, s-a prezentat la controlul de frontieră în punctul de trecere Stânca.
O simplă verificare a documentelor a ridicat suspiciuni polițiștilor de frontieră, care au decis să efectueze un control amănunțit. În urma acestuia, a fost descoperit un permis de conducere ce părea, la prima vedere, emis de autoritățile din Republica Moldova, document ce purta datele de identificare și fotografia tânărului. Analiza documentului a scos rapid la iveală faptul că permisul nu corespunde standardelor legale — nici în privința formei, nici a conținutului — fiind, de fapt, un fals total.
În declarațiile date în fața autorităților, tânărul a recunoscut că a intrat în posesia permisului în anul 2024, pe când se afla la muncă în Franța. Potrivit acestuia, pentru a putea conduce mașina până la locul de muncă, a apelat la un cetățean francez care, în schimbul sumei de 150 de euro, i-a procurat documentul.
Pe numele tânărului au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.