Astăzi a fost lansat oficial proiectul european „Orizonturi Educațional-Artistice Dincolo de Frontiere”, o inițiativă ambițioasă care își propune să consolideze legăturile culturale și educaționale dintre județul Botoșani și orașul Ivano-Frankivsk din Ucraina.
Proiectul este implementat în parteneriat de Consiliul Județean Botoșani, în calitate de lider, și Comitetul Executiv al Consiliului Orașului Ivano-Frankivsk, în calitate de partener, fiind finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021–2027.
Investiție în viitorul artistic al regiunii
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă modernizarea infrastructurii destinate educației vocațional-artistice, atât la Botoșani, cât și în Ivano-Frankivsk. Vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație două instituții de profil – Școala Populară de Arte „George Enescu” din Botoșani și Școala de Artă Contemporană din Ivano-Frankivsk. De asemenea, proiectul urmărește perfecționarea profesională a cadrelor didactice și nedidactice, pe toată durata derulării acestuia.
Rezultate estimate și impact concret
Proiectul va genera beneficii directe pentru cel puțin 600 de elevi care vor studia în spații modernizate și dotate corespunzător cerințelor actuale. În același timp, 13 profesori vor avea ocazia să își dezvolte competențele profesionale prin participarea la ateliere și schimburi de experiență internaționale.
De asemenea, vor fi încheiate două acorduri de cooperare instituțională, consolidând parteneriatul dintre cele două regiuni. Școlile implicate vor beneficia de instrumente muzicale, echipamente pentru pictură și tehnologie informatică de ultimă generație.
Beneficiari direcți ai proiectului:
-
Școala Populară de Arte „George Enescu” din Botoșani – 50 de elevi și 8 profesori;
-
Școala de Artă Contemporană Ivano-Frankivsk – 100 de cursanți și 5 profesori;
-
Consiliul Județean Botoșani și Comitetul Executiv al Consiliului Orașului Ivano-Frankivsk – echipele de implementare.
Evenimente culturale și schimburi artistice internaționale
Pe lângă componenta educațională, proiectul propune și o serie de activități culturale transfrontaliere – ateliere și workshopuri pentru profesorii celor două instituții, concerte și expoziții de pictură organizate în Botoșani, precum și un Forum Internațional de Artă ce va avea loc la Ivano-Frankivsk.
Durata și finanțarea proiectului
Proiectul se va derula pe o perioadă de 18 luni, începând cu 17 aprilie 2025 și până la 16 octombrie 2026. Valoarea totală a investiției este de 364.524,94 euro, din care 328.072,44 euro reprezintă finanțare din fonduri europene.