Nouă elevi și trei profesori de la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani au trăit o experiență de neuitat în Kaunas, Lituania, în cadrul unei mobilități internaționale desfășurate între 5 și 9 mai 2025, prin proiectul Erasmus+. Vizita a fost găzduită de prestigioasa instituție Kauno Maironio Universitetine Gimnazija.
Tinerii botoșăneni, însoțiți de profesoarele Anca-Luminița Dulgheru și Lavinia-Elvina Ghineț, au participat la cursuri de limbi străine, biologie, informatică, etică și muzică, alături de elevii lituanieni, având ocazia să compare sistemele educaționale și să descopere valori comune în diversitate. Activitățile au fost completate de sesiuni de schimb cultural și lingvistic, în care elevii au vorbit despre istoria, tradițiile și limba celor două țări.
Componenta digitală a educației a fost un element central al mobilității, elevii participând la ateliere de realitate augmentată în muzeele de artă din Kaunas și contribuind la realizarea unei cărți virtuale a proiectului, pe platforma Book Creator.
De asemenea, într-un atelier organizat în localitatea Rumšiškės, participanții au învățat cum se prepară pâinea tradițională lituaniană, descoperind un model de educație sustenabilă, legată de patrimoniul cultural local.
Tot în aceeași perioadă, profesoara Anca-Marcela Grădinaru a participat la un stagiu de observare în aceeași instituție din Kaunas, unde a explorat modele educaționale europene centrate pe incluziune, empatie, diversitate și învățare ancorată în comunitate.
„Mobilitatea de grup-elevi şi stagiul de observare au oferit un exemplu de bună practică. Elevii s-au întors mai bogați spiritual și cultural, dornici să împărtășească comunității școlii din experiența lor europeană”, a declarat Rodica Mighiu, coordonatorul proiectului.
Proiectul Erasmus+, finanțat de Comisia Europeană, contribuie la formarea unor tineri deschiși, implicați civic și conștienți de apartenența lor la spațiul european.