miercuri, iunie 25, 2025
AcasăLocalRețeaua de corupție din instituțiile de mediu din Botoșani dejucată de procurorii...

Rețeaua de corupție din instituțiile de mediu din Botoșani dejucată de procurorii DNA. Cum au fost comise faptele

În urma demersurilor inițiate de reporterii „Monitorul de Botoșani”, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au decis să facă publice o serie de informații legate de modul în care a funcționat ampla rețea de corupție din interiorul instituțiilor de mediu din județul Botoșani. Rețeaua a fost demascată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava în urmă cu mai bine de doi ani. În total, 26 de persoane, inclusiv comisari ai Gărzii de Mediu și angajați ai Agenției pentru Protecția Mediului, au fost trimise în judecată la începutul acestei săptămâni pentru fapte grave, de la luare de mită și abuz în serviciu, până la fals intelectual și trafic de influență.

Arestări și acuzații într-un sistem bine închegat

Potrivit unui comunicat de presă emis astăzi de DNA, printre inculpați se numără Popovici Liliana, Rotaru Ovidiu, Stoica Gabriel, Ureche Silvia-Lucia, Ciobanu Cristian Nicolae și Zmău Irina – comisari de mediu în cadrul Comisariatului Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu. Lor li se adaugă Radeș Florin și Mihalache Daniela, funcționari ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, dar și primarul comunei Mihălășeni, Chelariu Claudiu-Daniel.

Lista acuzațiilor este stufoasă – de la luare și dare de mită, la falsificarea documentelor oficiale, divulgarea de informații confidențiale și abuz în serviciu. Procurorii susțin că funcționarii au protejat interesele unor firme care încălcau grav legislația de mediu, în schimbul unor beneficii personale.

Cum funcționa mecanismul corupției

Ancheta vizează fapte comise între aprilie și octombrie 2022. Potrivit procurorilor, angajații celor două instituții nu și-au îndeplinit corect atribuțiile legale în cadrul controalelor de mediu, omițând deliberat să sancționeze sau să menționeze în documente neregulile identificate.

De exemplu, nu au aplicat sancțiuni pentru incendii de vegetație provocate intenționat, pentru depozitări ilegale de deșeuri din construcții sau pentru gestionarea defectuoasă a uleiurilor uzate și a substanțelor chimice. În schimb, ar fi redactat rapoarte favorabile și ar fi anunțat agenții economici despre controale iminente, oferindu-le timp să ascundă neregulile.

Mită în bani, grâu și lemne

Pentru „serviciile” oferite, comisarii de mediu Popovici Liliana și Rotaru Ovidiu ar fi primit, direct sau prin intermediari, sume cuprinse între 300 și 1.000 de lei, dar și alte beneficii, cum ar fi trei tone de deșeuri lemnoase sau 500 de kilograme de grâu.

La rândul său, Radeș Florin, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului, ar fi solicitat, în mod repetat, foloase necuvenite pentru a emite sau a menține autorizații de mediu. În două cazuri, ar fi primit documentele a două mașini vechi pentru a facilita achiziționarea unora noi prin programul Rabla.

„Din probele administrate în cauză a mai rezultat că exista o legătură strânsă între inculpații funcționari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani și inculpații angajați din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani (autoritatea competentă să emită acte de reglementare), respectiv cu inculpata Mihalache Daniela, șef serviciu Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani și Radeș Florin, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, în vederea sprijinirii societăților controlate, astfel încât să fie urgentate demersurile necesare pentru obținerea autorizațiilor de mediu ori pentru a evita eventuala suspendare a autorizațiilor, în caz de nereguli”, se menționează în comunicatul de presă DNA.

Concret, potrivit acelorași surse, în lunile septembrie- octombrie 2022, inculpatul Radeș Florin ar fi pretins de la diferiți agenți economici, prin reprezentanții acestora ori în contextul unor cereri formulate pentru proiecte proprii sau pentru persoane apropiate acestora, foloase care nu i se cuvin, respectiv mașini uzate care să corespundă cerințelor pentru obținerea reducerii la achiziția unei mașini noi prin programul rabla, în final inculpatul primind, de la doi agenți economici, documente pentru două mașini uzate, în legătură cu emiterea/revizuirea/acordarea vizei anuale, a autorizației de mediu, pentru a nu suspenda autorizația de mediu ori în schimbul avertizării asupra unor controale inopinate.

De asemenea, inculpatul ar mai fi pretins și primit o suma de bani și foloase necuvenite de la un agent economic pentru emiterea autorizației de mediu. „În plus, inculpatul le-ar fi oferit „ajutor” unora dintre reprezentanții agenților economici, prin atestarea de aspecte necorespunzătoare adevărului în conținutul documentației necesare obținerii avizelor de mediu”, au mai invocat procurorii DNA.

Încrengătura firmelor favorizate

În dosar sunt implicați și administratori de firme și persoane juridice – inclusiv SC Agro Porumb SRL, SC AGA-TRANS SRL, SC DIAS WOOD SRL și altele – care ar fi oferit mită pentru a beneficia de tratament preferențial. Unele companii sunt acuzate că ar fi folosit documente falsificate sau că ar fi contribuit activ la abuzurile funcționarilor publici.

Trei inculpați au recunoscut faptele

Până în prezent, trei persoane au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA. Printre aceștia se află B.S., reprezentantul unei societăți comerciale, care a fost condamnat la un an și 10 luni de închisoare cu suspendare. SC Baltariu Auto SRL a primit o amendă penală de 54.000 de lei, iar S.M., o persoană fizică, a fost condamnată la un an și șase luni de închisoare, tot cu suspendare.

Investigațiile au durat mai bine de doi ani și jumătate. „A fost vorba despre complexitatea cauzei. De exemplu, numai rechizitoriul a depășit 1.700 de pagini”, a spus Livia Săplăcan, purtător de cuvânt în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Măsuri asigurătorii și parte civilă în dosar

Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor s-a constituit parte civilă în proces.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii.

Notă: Etapa în care se află procesul reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea dosarului la instanță. Persoanele inculpate beneficiază, potrivit legii, de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
30.6 ° C
31.1 °
30.5 °
37 %
2.8kmh
64 %
mie
31 °
J
26 °
vin
29 °
S
23 °
D
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Unii şoferi se cred stăpâni pe locurile concesionate şi parchează pe ele orice au chef.

EDITORIAL

Tupeu, aroganță, sfidarea electoratului? Care dintre acestea poate caracteriza mai bine formarea noului guvern? Cred că toate la un loc și încă un șir...

EPIGRAMA ZILEI

Cât privește acest post N-ar fi fost mai bine dacă Al său nume ar fi fost Nu Moșteanu ci Moș...teacă?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...