Sezonul estival a început în forță în unele instituții publice, unde concediile par să fi devenit mai degrabă regula decât excepția. La ședința de astăzi a Colegiului Prefectural, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a ilustrat perfect acest tablou – aproape jumătate dintre reprezentanții nominalizați ai instituției erau fie în concediu, fie în zi liberă.
În locul directorului Teodor Ferariu, aflat în vacanță, raportul privind implementarea programelor naționale de sănătate în județ a fost prezentat de Gheorghe Pascariu, desemnat să îl înlocuiască. Informațiile au fost expuse sec, sub forma unor statistici succinte, citite efectiv de pe foi, fără analize comparative sau interpretări care să permită înțelegerea reală a situației.
La final, prefectul Dan Nechifor nu a trecut cu vederea lipsa de coerență și transparență în comunicare. „O activitate foarte frumoasă, dar nu am văzut-o deloc publică. Nu am văzut să ieșiți în presă, să informați opinia publică. Pe toți cetățenii județului Botoșani îi interesează aceste informații. Aveți purtător de cuvânt acolo?”, a întrebat el, exprimând nemulțumirea față de absența unei comunicări eficiente.
Replica reprezentantului DSP a fost, cel puțin, neașteptată – „Avem purtător de cuvânt, dar de dimineața până seara se ocupă de petiții. Petiții împreună cu Avocatul Poporului, cu toți oamenii din județ care sunt nemulțumiți de vecini – că îi latră câinele, că e prea aproape gardul”, a explicat Gheorghe Pascariu.
Dialogul s-a transformat într-un schimb de replici pe tema avalanșei de petiții primite de instituție, însă momentul de final a adus o nouă surpriză. Informațiile privind informările către presă cu privire la programele de sănătate cu puteau fi aflate astăzi pentru că și purtătorul de cuvânt nu era disponibil. Prin urmare, în plin sezon estival, comunicarea instituțională pare și ea plecată în vacanță.