Doi tineri care au format un cuplu nu doar în viața personală, ci și în afaceri ilegale cu droguri de risc și mare risc, vor ajunge în pușcărie. Judecătorii i-au condamnat la închisoare cu executare.
Curtea de Apel Suceava a respins astăzi, definitiv, apelurile formulate de doi tineri din Botoșani, Robert-Andrei I și Demetra-Teodora M, condamnați pentru afaceri cu droguri. Cei doi au fost găsiți vinovați de trafic și complicitate la trafic de droguri, în formă continuată.
Robert-Andrei I a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, iar partenera sa, Demetra-Teodora M, a primit o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare, tot cu executare, pentru complicitate la trafic de droguri.
Potrivit anchetei DIICOT, Robert-Andrei I a fost implicat direct în vânzarea de cannabis și 3-Chloromethcathinone (3-CMC), o substanță sintetică catalogată drept drog de mare risc. Acesta efectua tranzacții frecvente folosind o aplicație criptată de mesagerie, sub pseudonimul “Ronn2”. Vânzările erau realizate cu precădere în municipiul Iași, uneori încasând mii de lei dintr-o singură tranzacție.
Partenera sa, Demetra-Teodora M, a fost acuzată că și-ar fi sprijinit partenerul în ambalarea substanțelor stupefiante și colectarea banilor de la clienți. Potrivit procurorilor, aceasta a beneficiat financiar de pe urma vânzărilor și consuma cannabis din rezerva prietenului său.
Ancheta a pornit de la un denunț, iar pe parcursul monitorizării, anchetatorii au utilizat investigatori sub acoperire și tehnici de supraveghere audio-video. Trei achiziții controlate de droguri au fost organizate în lunile iunie și iulie 2024. Prin urmare, tânărul a fost prins în flagrant, iar percheziția efectuată ulterior a dus la descoperirea a peste 180 de grame de cannabis și 12,5 grame de 3-CMC.
Ancheta a scos la iveală o rețea bine pusă la punct, cu contacte multiple în aplicații criptate și o clientelă fidelă. Declarațiile celor doi tineri, interceptările telefonice și perchezițiile informatice au confirmat amploarea activităților ilicite.
Tânărul a recunoscut faptele, precizând că vindea droguri de peste un an și că avea clienți constanți. Amica lui a susținut că l-a ajutat ocazional, din loialitate, și a recunoscut consumul de cannabis pe fondul unei depresii.
Pe lângă condamnarea penală, instanța i-a obligat pe cei doi să plătească câte 400 de lei fiecare drept cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă, iar cuplul va executa pedepsele privative de libertate stabilite inițial de Tribunalul Botoșani la sfârșitul lunii martie a.c.