Comuna Vorona, un veritabil bastion al culturii populare botoșănene, va găzdui în curând un muzeu dedicat valorilor locale. Decizia de a transforma un fost canton rutier într-un spațiu muzeal a fost oficializată de Consiliul Județean Botoșani, care a aprobat recent transferul imobilului din domeniul public al județului în cel al comunei Vorona.
Clădirea, situată în satul Vorona Mare, a fost ani la rând în administrarea Direcției Județene de Drumuri și Poduri, însă nu a mai fost utilizată din 2004. De atunci, a rămas într-o stare de nefolosință, lipsită de o destinație concretă. Conform documentelor oficiale, niciun alt organism județean nu s-a arătat interesat de preluarea imobilului.
În acest context, administrația locală a solicitat oficial preluarea clădirii, împreună cu terenul aferent, în vederea amenajării unui muzeu. Solicitarea a fost susținută de o hotărâre a Consiliului Local Vorona și însoțită de toate avizele necesare din partea comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean. Transferul a fost parafat în ședința ordinară din luna iunie, iar predarea se va face prin protocol semnat între cele două părți.
„Începând cu anul 2004, și până la această dată, imobilul nu a fost utilizat de nicio instituție de interes județean, motiv pentru care propun ca pentru terenul și construcția aferentă imobilului să înceteze uzul și interesul public județean”, se arată în referatul de aprobare semnat de președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime.
Vorona, “sat cultural”
În urma hotărârii adoptate, clădirea – care dispune de 68 de metri pătrați construiți și un teren de 1.370 mp – va fi reabilitată și transformată într-un muzeu care va reflecta identitatea culturală a zonei.
Vorona nu este la primul pas în conservarea tradițiilor. De-a lungul anilor, comuna a fost recunoscută oficial ca „sat cultural”, un titlu care reflectă rolul său aparte în păstrarea patrimoniului etnografic și spiritual al județului Botoșani.
Noua destinație a fostului canton rutier vine, astfel, ca o continuare firească a acestui parcurs, în care autoritățile locale și județene își unesc eforturile pentru a aduce istoria și tradițiile mai aproape de comunitate și de generațiile tinere