vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocalFiica unui consilier local rănită după un accident grav în marginea orașului...

Fiica unui consilier local rănită după un accident grav în marginea orașului (VIDEO)

O tânără a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident grav. În vârstă de 29 de ani, aceasta este fiica Danielei Fetcu, consilier local și fost manager al Spitalului Județean. 

Accidentul rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe E 58, în localitatea Zăicești. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Conducătoarea auto, în vârstă de 29 de ani, a fost rănită. Aceasta a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
30.5 ° C
30.6 °
28.6 °
51 %
2.2kmh
9 %
vin
30 °
S
25 °
D
31 °
lun
36 °
mar
35 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...