vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocalPrutul, curățat de capcane ilegale. Peste un kilometru de plase de pescuit,...

Prutul, curățat de capcane ilegale. Peste un kilometru de plase de pescuit, scoase de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din Botoșani au scos din apele râului Prut nu mai puțin de 1.200 de metri de plase de pescuit montate ilegal. Acțiunea a avut loc pe 3 iulie, în cadrul unei misiuni desfășurate în colaborare cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA).

Pe parcursul operațiunii, echipele mixte au identificat patru plase de pescuit întinse pe o lungime impresionantă de 1,2 kilometri. Uneltele, interzise prin lege pentru pescuitul recreativ sau comercial neautorizat, au fost imediat scoase din apă și ridicate în vederea continuării cercetărilor.

„Polițiștii de frontieră au îndepărtat plasele de pescuit din apă, fiind ridicate în vederea cercetărilor, și au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, a transmis purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, comisar-șef Minodora Răcnea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
72 %
3.4kmh
41 %
vin
27 °
S
25 °
D
31 °
lun
36 °
mar
35 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...