Un tânăr de 26 de ani, din comuna Albești, a fost reținut și trimis la închisoare după ce pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei pentru tâlhărie calificată.
Acesta a fost identificat marți, 8 iulie 2025, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, chiar în localitatea de domiciliu.
După ce a fost reținut, bărbatul a fost escortat la Penitenciarul Botoșani, unde își va executa pedeapsa de 3 ani de închisoare.