Medicii luptă pentru viața unui tânăr de 17 ani scos din ape după cinci minute de căutări.
Clipe dramatice, în această seară, în localitatea Puțureni, acolo unde un tânăr de 17 ani a fost la un pas de moarte după ce a fost înghițit de apele râului Volovăț. Băiatul a intrat în apă pentru a înota, însă nu a mai reușit să ajungă la mal, declanșând o misiune contracronometru.
La fața locului au fost trimise de urgență trei echipaje de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Detașamentului Botoșani, dotate cu o barcă, o ambulanță SMURD de prim ajutor, una de terapie intensivă mobilă și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
După aproximativ cinci minute de căutări, unul dintre săteni a reușit să îl găsească pe tânăr. Se afla la o adâncime de peste doi metri, la câțiva metri de mal. Băiatul era în stop cardio-respirator, iar șansele de supraviețuire păreau minime.
Cu un efort susținut echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din fericire acestea au dat rezultate. Adolescentului i-a revenit pulsul, deși se afla în continuare în stare de inconștiență.
Tânărul a fost stabilizat și transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, unde medicii luptă acum pentru a-l menține în viață.
Salvarea sa este considerată o adevărată minune de către martori și rude, care priveau cu disperare la desfășurarea operațiunii.
P