miercuri, iulie 16, 2025
AcasăLocalBotoşănenii fruntaşi pe ţară la furat curent şi gaz

Botoşănenii fruntaşi pe ţară la furat curent şi gaz

Tot mai mulți consumatori recurg la metode ilegale pentru a sustrage energie electrică sau gaze naturale. În primele șase luni ale anului 2025, compania Delgaz Grid a identificat peste 660 de cazuri de consum fraudulos în 18 județe din România, iar Botoșaniul se numără printre zonele cu cele mai multe nereguli.

Potrivit reprezentanților companiei, aproape 400 de cazuri vizau sustragerea de energie electrică în județele Moldovei, inclusiv în Botoșani. Alte 265 de intervenții ilegale au fost descoperite pe partea de gaze naturale.

Prejudiciu de milioane de lei

Valoarea totală a prejudiciului generat de aceste practici la nivel național a fost estimată la 8,5 milioane de lei, iar cantitatea sustrasă ajunge la 9,9 milioane kWh – suficientă pentru a acoperi, timp de 30 de ani, consumul unei școli cu peste 270 de elevi și profesori.

Intervenţiile pentru evitarea înregistrării consumului pun în pericol siguranţa consumatorilor şi a bunurilor lor, dar şi alimentarea cu energie.

Astfel, 397 de cazuri reprezintă sustrageri de energie electrică, acestea fiind identificate în regiunea Moldova (judeţele Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău). De asemenea, 265 de cazuri au fost înregistrate pe parte de gaz în 18 judeţe (Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj, Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Bihor, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău).

Intervenţiile neautorizate pot duce la incidente grave

Compania precizează că intervenţiile neautorizate asupra branşamentelor şi instalaţiile clandestine pot duce la incidente grave (explozii, intoxicaţii, incendii, electrocutări etc.) cu urmări devastatoare: pierderi de vieţi omeneşti şi/sau bunuri distruse.

„Diminuarea valorii facturii la energie prin evitarea înregistrării consumului real nu este o soluţie pentru consumatori deoarece consecinţele unor explozii sau incendii depăşesc cu mult sumele astfel „economisite”. Pentru menţinerea siguranţei este foarte importantă prevenirea sustragerilor de energie prin identificarea lor cât mai aproape de momentul la care se produc”, spun reprezentanţii companiei.

Plângeri depuse la instituţiile abilitate

Consumul fraudulos generează pierderi nu doar pentru operatorul de distribuţie ci şi pentru consumatorii corecţi, care plătesc cu regularitate contravaloarea energiei consumate, intervenţiile ilegale afectând deopotrivă şi calitatea serviciului de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice, mai spun ei.

Totodată, consumul fraudulos reprezintă o formă de furt şi este sancţionat conform prevederilor Codului Penal. În vederea identificării persoanelor responsabile şi a recuperării prejudiciului, operatorul de distribuţie formulează şi transmite plângeri penale către instituţiile abilitate.

Măsuri de prevenție

Pentru siguranţa consumatorilor şi pentru evitarea situaţiile neplăcute care pot să apară în urma consumului necontorizat de energie, Delgaz recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenţie:

  • NU permiteţi persoanelor neautorizate să intervină asupra echipamentelor de măsurare a consumului de energie (contoare);
  • NU acceptaţi soluţii improvizate de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie pentru reducerea consumului;
  • NU acceptaţi folosirea materialelor neadecvate pentru instalaţiile de energie electrică sau gaz (de ex: bandă adezivă pentru izolarea cablurilor sau coliere metalice improvizate pentru instalaţiile de gaz).

Suspiciunile privind consumul fraudulos pot fi raportate la adresa de e-mail raporteazafrauda@delgaz-grid.ro, prin apel gratuit la numărul 0371.700.157 sau direct la cea mai apropiată secţie de poliţie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.8 °
22.6 °
65 %
5.2kmh
100 %
mie
25 °
J
23 °
vin
24 °
S
28 °
D
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uite-aşa e clar că odată cu vârsta se schimbă şi obligaţiile de dus în spate.

EDITORIAL

Cetăţene George, Nu-ţi spun nici „dragă domnule”, nici „tovarăşe”, nici altfel. Te apelez simplu şi clar: cetăţene! Căci, până la urmă, în acte, în drepturi...

EPIGRAMA ZILEI

Soața, cu pensonul ei I-a făcut ieri un portret Nu cu rășini sau ulei Ci cu ou și cu oțet...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...