joi, iulie 17, 2025
AcasăLocalTentativă de furt dejucată în miez de noapte în Piaţa Centrală. Trei...

Tentativă de furt dejucată în miez de noapte în Piaţa Centrală. Trei adolescenţi, surprinşi de camerele de supraveghere

Trei adolescenţi au fost la un pas de a fura din Piaţa Centrală din Botoşani, însă planul le-a fost dejucat de vigilenţa unui poliţist local aflat în serviciul Dispeceratului.

Incidentul a avut loc în noaptea de 15 spre 16 iulie, în jurul orei 01:20, şi s-a desfăşurat cu rapiditate, graţie sistemului de supraveghere video şi a intervenţiei prompte a patrulei mobile a Poliţiei Locale.

Potrivit unui comunicat oficial emis de Poliţia Locală Botoşani, cei trei tineri au fost observaţi pătrunzând în incinta Pieţei Centrale, prin zona destinată comercializării florilor. Aceştia se comportau suspect, controlând tarabele comercianţilor, ceea ce a ridicat suspiciuni privind o posibilă tentativă de furt.

Poliţistul local care monitoriza camerele de supraveghere a alertat imediat patrula mobilă aflată în serviciu, care a intervenit în mai puţin de două minute. Tinerii au fost surprinşi exact în momentul în care se pregăteau să sustragă bunuri de pe o tarabă acoperită. La vederea echipajului de Poliţie Locală, aceştia au fugit, abandonând tentativa de furt.

Tentativă de furt dejucată de camerele de supraveghere

Deşi au fost alertate structurile operative, iar traseul acestora a fost urmărit cu ajutorul camerelor video, adolescenţii au reuşit să scape în zonele nesupravegheate, fără a fi reperaţi. Autorităţile continuă verificările pentru identificarea acestora. „Intervenția promptă a fost posibilă datorită bunei coordonări între Dispecerat și patrula mobilă, dar și eficienței sistemului de supraveghere. Continuăm monitorizarea zonelor cu risc pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale”, se arată în comunicatul Poliţiei Locale.

Zonele vizate de patrulele Poliției Locale în acea noapte au inclus instituții publice, intersecții, stații de transport, locuri de joacă, piețe, dar și puncte cunoscute pentru fapte contravenționale, precum Parcul Tineretului și Centrul Istoric. Scopul principal al acestor acțiuni este prevenirea faptelor de natură penală sau contravențională, prin supraveghere activă și reacție rapidă.

Poliţia Locală Botoşani reaminteşte că activitatea de monitorizare video şi patrulare are un rol esenţial în menţinerea siguranţei publice şi în descurajarea infractorilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
24.5 ° C
25.5 °
24.4 °
46 %
2.4kmh
100 %
J
25 °
vin
20 °
S
23 °
D
28 °
lun
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Apar tot mai multe semne că acuşi o să circulăm ca-n India.

EDITORIAL

România traversează o perioadă foarte dificilă, dar asta o știam deja. Practic, suntem încă în tranziție spre economia de piață funcțională; nimic nou sub...

EPIGRAMA ZILEI

Definiția lui, sare Din știutele tipare : Un individ oarecare Ce înșală la … cântare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...