duminică, septembrie 7, 2025
AcasăLocalAccident cu patru răniți după o manevră imprudentă

Accident cu patru răniți după o manevră imprudentă

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în localitatea Dragalina.

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Dragalina. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o ambulanță SMURD, o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și trei ambulanțe SAJ.

Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Două femei și doi bărbați, au avut nevoie de ajutor medical, fiind transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
47 %
2.1kmh
26 %
D
26 °
lun
28 °
mar
31 °
mie
30 °
J
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...