joi, iulie 31, 2025
AcasăLocal„Am ales Botoșaniul!” Un medic tânăr din Suceava s-a stabilit la Spitalul...

„Am ales Botoșaniul!” Un medic tânăr din Suceava s-a stabilit la Spitalul Județean (VIDEO)

Un nou medic specialist s-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani. Este vorba despre doctorul Cristian Prepeliuc, medic specialist în boli infecțioase, care a ales să-și înceapă cariera profesională la Botoșani din dorința de a rămâne aproape de casă și de a profesa într-o unitate medicală modernă.

Originar din Suceava, tânărul medic a absolvit rezidențiatul la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, unde a activat timp de cinci ani. În luna ianuarie a acestui an, a preluat postul la cea mai mare unitate spitalicească din județul Botoșani, alegere pe care o consideră inspirată. „Mi-am dorit foarte mult un loc de muncă în regiunea aceasta de Nord a Moldovei. Eu fiind din Suceava, sunt acum în apropiere de casă. Îmi doream un post în primul rând în țară și, chiar în ultimul an de rezidențiat, s-a ivit oportunitatea de la Botoșani. Am zis: de ce să nu încerc?”, a declarat medicul Cristian Prepeliuc.

Acesta spune că a fost atras de dezvoltarea orașului, dar și de condițiile din spital. „Este un oraș foarte bine dezvoltat, cu multă cultură în spate, iar spitalul este la standarde moderne. Sunt condiții foarte bune, iar echipa medicală este primitoare și profesionistă. Nu am în plan să plec în altă parte”, a adăugat el.

Venirea medicului Prepeliuc este o veste bună pentru sistemul sanitar botoșănean, aflat constant în căutare de personal medical calificat, mai ales în specialități deficitare cum este cea a bolilor infecțioase.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
24.5 ° C
24.6 °
24.4 °
44 %
3.3kmh
59 %
J
26 °
vin
27 °
S
30 °
D
32 °
lun
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De unde şi vorba: capra sare masa, iada sare casa.

EDITORIAL

Nu sunt fan Jennifer Lopez, însă concertul din România n-a reușit să treacă pe sub radarul intereselor subsemnatului. Criza e din ce în ce...

EPIGRAMA ZILEI

Dând dovadă-n permanență De o indolență crasă, Cred că șapte ani de-acasă I-a făcut fără ... frecvență! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...