„Când un astru nou apare pe firmament, gârbovii cititori de stele, dornici de asemenea mosafir ceresc, se grăbesc să-i ispitească mersul și caută să-i smulgă taina drumului în goluri. Ajunge să-i socotească o frântură de drum, pentru ca din crâmpeiul acesta să deducă și să întregească toată orbita, descrisă de el printre miile de lumi plutitoare, în jurul unui soare necunoscut. Se întâmplă însă, adesea ca astrul, rebel, să nu asculte de legea poruncită lui de astronom și să nu se supună cătușelor prea strâmte ale formulei ce i-a prescris, și atunci vine prăpădul, acea ciocnire uriașă cu scăpărări și scrâșniri de iad însălbăticit, între două lumi încinse – sau se dovedește numai că astronomul a greșit calculul…” – își începea unul dintre portretele din epocă Ștefan Antim (Șt. Antim, Alte studii și portrete, București, Editura „Adevărul” S.A., p. 5-6). Era portretul lui Petre P. Carp, iar acest început i se potrivește la fel de bine și autorului.
Ștefan Antim (tot el, Avram Wechsler), fiul lui Lupu Zarafu, „…la aproape şaizeci de ani, om de statură potrivită, care păşea rar, bătrâneşte, sprijinit de un baston cu mânerul încovoiat, avea părul negru şi o mustaţă galică foarte expresivă. El era de obicei bine informat politiceşte şi în situaţiile nou-create de evenimente punea totdeauna diagnosticul just. Mai puţin vârstnicul Ion Vinea, Zaharia Stancu, doctorul Aurel Buteanu de la Cluj (…) îl înconjurau cu venerația pe care calfele ajunse meșteri o arătau venerabilului breslei. Om foarte cultivat și plin de spirit, șuetele de la masa lui erau o adevărată desfătare, la care puteau fi văzuţi şi criticii Şerban Cioculescu şi Vladimir Streinu”, și-l amintea Vlaicu Bârna (Vlaicu Bârna, ȘTEFAN ANTIM – un nume uitat, în: „România literară”, nr. 45, 13 noiembrie 1996, p. 7).
Masa era, desigur, la cafeneaua „Corso”, local deschis ziua și noaptea. La 7 seara, veneau aici trișorii care-și căutau victimele; la 10 seara – „cucernițele elegante neînsoțite de bărbați”; la miezul nopții – publicul premierelor și o armată de critici dramatici; la 2 după miezul nopții – fel de fel de oameni lipsiți de identitate; dimineața, de la 7 încolo – slujbași superiori ai statului, boieri incontestabili ai lefurilor fabuloase.
Masa, dreptunghiulară destul de mare, era pe „partea stingă a cafenelei, în fund, aproape de marea fereastră a fațadei dinspre Ateneu, și în mijlocul ei, pe un suport de argint, era înfipt un carton alb cu numele titularilor: pe cartonașul care indica exclusivitatea rezervării erau trecute numele lui Victor Eftimiu, N. D. Cocea, Ștefan Antim, Nona Ottescu (directorul Conservatorului), Stănciulescu, Ion Vinea. „Mai scria pe cartonașul acela numele lui Emilian și, imediat după el, numele «Bonzo» al unei splendide cățelușe aparținînd lui Emilian” (Oscar Lemnaru, Cafeneaua „Corso”, în: „Urzica”, nr. 8, 30 aprilie 1966, p. 4).
Când a dispărut „Corso”, Ștefan Antim era de găsit la Cofetăria „Nestor”, care se afla vis-à-vis de locuinţa sa, de pe Calea Victoriei. Aici sau la Corso, sau în diferite alte împrejurări, vorbele de duh ale lui Ștefan Antim au făcut carieră. Iată doar câteva:
Bogdan Pitești, care avea faima de șantajist și escroc, se săvârși din viață într-o zi de toamnă. În toiul vorbelor popii, un țipăt sfâșietor izbucni din pieptul soției lui Bogdan:
– Doamne! au dispărut cinci mii de franci și ceasornicul de aur al lui Bogdan!…
Din rândurile mulțimii răzbătu un glas care acoperi vacarmul – era al lui Ștefan Antim:
- Căutați mortul!… (după: „Urzica”, nr. 10, 31 mai 1966, p. 5).
***
- Cristian scosese o carte despre Papa Pius al XI-lea, care a ajuns și în mâna lui Stefan Antim, care, răsfoind-o, a rostit cu amărăciune, după un moment de reflecţie:
– Da, văd, ce nu face un ovrei pentru o papă!… (România literară, nr. 45, 13 noiembrie 1996, p. 7).
***
În primăvara lui 1944, după bombardamentele americane, care loviseră Bucureștiul, se mutase pe strada Maria Rosetti, 30, pentru că locuinţa lui din Calea Victoriei fusese distrusă. Pe o cartă poştală, datată 18 Mai 1944, îi scria lui Vlaicu Bârnă:
„Am primit cartea ta poștală pentru care-ţi mulţumesc. Oricum e ceva pe vremurile acestea. Profit de prezența ta în localitatea în care te găseşti ca să-ţi cer un serviciu: trimete-mi vreo duzină de guşe pentru prietenii mei scriitori şi în special pentru criticii literari. Unii sunt ceva mai guşaţi decât opera, alţii viceversa. Cele trimese de tine le-aş întrebuinţa pentru echilibru sau dacă vrei pentru armonie. Mulţumindu-ţi, mă închin, al tău Şt. Antim” („România literară”, nr. 45, 13 noiembrie 1996, p. 9).
După decesul său, unica sa fiică, Corina Rosenthal, a emigrat în Israel, unde a funcționat ca profesoară de liceu. Din Kiryat Ata, a furnizat câteva amănunte privind viața și opera tatălui său:
„Ștefan Antim (1879 – 1944) s-a născut la Dorohoi, a făcut liceul la Dorohoi și Brăila, apoi facultatea de drept. Ca publicist, debutează în ziarul «La Roumanie» (1906); a fost redactor la «Ordinea»; împreună cu criticul H. Sanielevici a condus revista «Curentul nou»” („Minimum”, nr. 45, 1 decembrie 1990, p. 43).
Bibliografia sa este destul de întinsă, fiind destul de frecventată: Chestia evreiască. Studiu social, Bucureşti, Librăria Nouă, Carol P. Segal (Tip. J. E. Engelleiter), 1918; Chestiunea socială în România, Bucureşti (Impr. La Roumanie), 1908; Chestiunea socială în România, Bucureşti (Impr. La Roumanie), 1908; Concepţia economică a dreptului. Funcţia dreptului. Dreptul roman. Economia servilă. Codul Napoleon, Bucureşti (Tip. Gutenberg, Ioseph Göbl S-sori), 1915; Fundamentul chestiunii sociale în România, Bucureşti (Impr. ziar. La Roumanie), 1909; Intervenţionizmul şi tocmelile agricole, studiu social, Bucureşti (Impr. La Roumanie), 1907; La question sociale en Roumanie, Paris, M. Giard & E. Brière Libraires-Éditeurs (Beaugency, Imp. R. Barrillier), 1912; Studii sociologice, Bucureşti (Impr. de La Roumanie), 1907 și altele.
A și tradus din H. Heine: Amintiri duioase (Bucureşti, 1910) și Nopţi Florentine (Bucureşti, 1909).
A schițat portretul câtorva politicieni români de anvergură: Alexandru A. Bădărău. O observaţie critică, Bucureşti, Librăria Nouă (Inst. de Arte grafice Carmen-Sylva), 1916; Ion I. C. Brătianu. O încercare critică, Bucureşti (Tip. Gutenberg, Joseph Göbl S-sori), 1916; Un studiu politic, Ed. II. Bucureşti (Tip. Gutenberg, J. Göbl S-sori), 1918; Nicolae Gr. Filipescu. O schiţă politică, Bucureşti, Librăria Nouă (Inst. de Arte grafice Carmen Sylva), 1916; Petre P. Carp. O cercetare critică, Bucureşti (Tip. Gutenberg, Joseph Göbl S-sori), 1915; Take Ionescu. O notiţă critică, Bucureşti, Inst. de Editură şi Arte grafice Flacăra, 1915.
Unii, supărați de felul unui anume portret au i-au dat un vot negativ la împământenire la Cameră. La Senat însă a avut mai multe bile negre decât la Cameră: 12 din 48 („Monitorul Oficial”, nr. 33, 6 martie 1916, p. 315-316).
Însă „adevărul – scria Ștefan Antim în aceeași portretizare a lui Petre P. Carp – e că universul există de-o întreagă vecinicie și lumile care rotesc adâncurile lui, își urmează liniștite drumul ce li s-a hotărât de tărie, iar toate prezicerile de prăbușiri în gol au rămas până acum neîmplinite și a biruit totdeauna orânduirea aceea minunată a celor văzute și nevăzute” (Șt. Antim, Alte studii și portrete, București, Editura „Adevărul” S.A., p. 5-6).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”