Mai multe mașini au fost distruse aproape complet după un accident grav provocat în toiul nopții într-un cartier din oraș.
Un autoturism marca Audi, condus de un tânăr de etnie romă a provocat daune serioase mai multor autoturisme parcate. Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în zona Școlii Numărul 8 din cartierul Grivița. Din câte se pare șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit mai multe mașini parcate regulamentar pe marginea străzii.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat șoferul și urmează să stabilească dacă acesta era băut sau sub influența unor substanțe interzise.
După ce polițiștii au încheiat cercetarea la fața locului o autospecială SOS Savencu a ridicat mașinile avariate și le-a transportat într-un service autorizat.