În zilele de 13 și 14 august, curtea bisericilor „Pacea” și „Sfântul Spiridon” din municipiul Botoșani s-a transformat într-un spațiu al învățării, curiozității și zâmbetelor de copii. La invitația preoților Mihai Marian Macuc și Pavel Vițel, jandarmii botoșăneni au pășit, de această dată, nu în misiuni tensionate, ci în mijlocul celor mai sinceri și receptivi parteneri – copiii participanți la școlile de vară organizate în cadrul parohiilor.
Cu răbdare și empatie, oamenii legii le-au explicat celor mici, pe înțelesul lor, care sunt atribuțiile și misiunile Jandarmeriei Române. Au vorbit despre cum pot evita implicarea, fără voia lor, în fapte antisociale de natură penală sau contravențională și despre cum pot naviga în siguranță pe rețelele de socializare, în acest univers virtual cu capcane ascunse.
Momentul cel mai așteptat a fost, însă, cel al demonstrațiilor canine. Câinii de serviciu ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, alături de conductorii lor, au executat exerciții spectaculoase de disciplină și intervenție, simulând prinderea unui infractor care nu se supune somațiilor. Fascinați, copiii au urmărit fiecare gest, iar la final au dorit, aproape fără excepție, să imortalizeze amintirea alături de patrupedele în uniformă.
Activitățile estivale nu se opresc aici. În zilele de 20 și 27 august, jandarmii vor ajunge la Centrul de Agrement „Codrii de Aramă” din Agafton, unde ultimele două serii de elevi și tineri români din afara granițelor țării vor participa la Programul de Tabere ARC 2025, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Sub privirea atentă a celor în albastru, copiii descoperă că siguranța nu înseamnă doar reguli, ci și încredere, prietenie și un strop de magie adus de prietenii lor necuvântători.