La începutul lunii august, președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, declara că o pensie de aproximativ 11.000 de lei i se pare „puțin”. HotNews a solicitat Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) datele oficiale despre câți profesioniști retrași din activitate ating această cotă.
16.724 de pensionari, adică 0,35% din total, primesc lunar peste 11.000 de lei, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
În total, în România sunt 4,69 milioane de pensionari, iar pensia medie este de aproximativ 2.700 de lei. Aproape 3 milioane de pensionari, adică 65% din total, au o pensie mai mică de 3.000 de lei.
Casa de Pensii precizează că informațiile nu cuprind sistemele neintegrate sistemului public de pensii: Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a Ministerului Apărării Naționale, respectiv a Serviciului Român de Informații, sistemele proprii de asigurări sociale ale cultelor recunoscute de lege și sistemul de pensii al avocaților.
Cele mai mici pensii medii sunt în Botoșani, potrivit INS
Avem un număr mare de pensionari raportat la numărul salariați, și asta din cauză că participarea la forța de muncă este redusă în România.
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10 în primil trimestru al anului, potrivit INS.
Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariați în Municipiul București şi judeṭul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariați în judeţul Teleorman, respectiv la 13 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Vaslui. Mai mult, dacă am aduna toți pensionarii cu vârsta mai mică de 65 de ani am putea popula cel mai mare județ din țară– sunt peste 770.000 de oameni.
Șefa CSM: „Să nu picăm în acest păcat al comparațiilor care nu-și au rostul”
La începutul lunii august, președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache, spunea că o pensie în cuantum de 70% din salariul net al unui magistrat – aproximativ 11.309 lei – este insuficientă și că independența magistraților depinde de bani.
„Ar trebui să fac un calcul exact, nu l-am făcut încă. Acum o să îmi asum și un răspuns direct – da, mi se pare puțin și o să vă spun și de ce mi se pare puțin”, a spus ea, pentru Digi24.
Șefa CSM a dezvăluit și ce salarii încasează, în medie, magistrații.
„Haideți să vedem cât e un salariu mediu. La nivel de Curte de Apel, net lunar: 20.000 de lei, are o virgulă… 346; Tribunal: 17.948; Judecătorie: 16.157. Să aplicăm 70% din aceste sume. (Ar fi 11.309 lei pensie – n.r.). În ce condiții? Ca să ieși la pensie cu această pensie, ce înseamnă? La ce vârstă? 65 de ani. Dom’le, eu nu am voie să fac nimic ca judecător”, a afirmat ea.