Trei manifestări cu public numeros vor anima acest sfârșit de săptămână, iar jandarmii, alături de partenerii instituționali, vor fi la datorie pentru a asigura ordinea și siguranța participanților. Este vorba despre Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești din Dorohoi, Zilele comunei Dersca și sfințirea bisericii cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe” din satul Oneaga, comuna Cristești.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, efectivele vor acționa împreună cu polițiștii și pompierii pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, dar și pentru gestionarea promptă a eventualelor situații de urgență.
În afara acestor evenimente, jandarmii botoșăneni vor sprijini Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și F.C. Csikszereda Miercurea Ciuc, programat sâmbătă, de la ora 18:45, pe Stadionul Municipal din Botoșani, și contând pentru etapa a 7-a din Superliga de fotbal a României.
Forțele de ordine vor fi prezente și în misiunile curente de menținere a ordinii publice, independent sau în cooperare cu poliția, și vor interveni la solicitările cetățenilor efectuate prin numărul unic de urgență 112.
„Jandarmii aflați în dispozitivele de pază și protecție instituțională la obiectivele din competența Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor aplica măsurile stabilite pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente în zona de dispunere a acestora, iar în cazul constatării unor fapte de încălcare a legislației specifice vor proceda la identificarea autorilor și tragerea lor la răspundere”, au transmis reprezentanții instituției.
Organizatorii și forțele de ordine le recomandă participanților la evenimente să respecte regulile stabilite, să acorde atenție minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct, atunci când situația o impune, pentru ca intervenția acestora să fie promptă și eficientă.